
stirile imobiliare
„Credința și rugăciunea sunt ca sarea în mâncare: îi dau savoare”, a declarat Papa Leon al XIV-lea. El i-a salutat călduros pe cei adunați și și-a exprimat bucuria pentru prezența lor, potrivit Vaticanului.
„Această primă întâlnire a noastră nu este ocazia unor discursuri programatice, ci mai degrabă o ocazie pentru mine de a vă mulțumi pentru serviciul pe care îl desfășurați”, a spus Papa Leon.
El a adăugat: „Curia este instituția care păstrează și transmite memoria istorică a unei Biserici, a ministerului episcopilor săi. Acest lucru este foarte important”.
„Dacă trebuie să cooperăm cu toții la marea cauză a unității și iubirii, să încercăm să facem acest lucru, în primul rând, prin comportamentul nostru în situațiile de zi cu zi, începând cu mediul de lucru”, a transmis Papa Leon.
Suveranul Pontif a adăugat că „fiecare dintre noi poate fi un constructor de unitate prin atitudinea adoptată faţă de colegi, depăşind neînţelegerile inevitabile cu răbdare şi umilinţă, punându-se în locul celorlalţi, evitând prejudecăţile, dar şi cu o bună doză de umor, aşa cum ne-a învăţat Papa Francisc”, a mai spus Papa.
Articolul Papa Leon, prima întâlnire cu oficialii Curiei Romane și angajații Sfântului Scaun apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Papii vin și pleacă, dar Curia rămâne”, a declarat Papa Leon în cadrul primei sale întâlniri cu oficiali ai Curiei Romane și cu angajații Sfântului Scaun, ai Guvernoratului Statului Cetății Vaticanului și ai Vicariatului Romei.
Articolul Papa Leon, prima întâlnire cu oficialii Curiei Romane și angajații Sfântului Scaun apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax