
stirile imobiliare
„Nu au mers foarte multe lucruri”, a declarat Lucescu, completând: „Am întâlnit o echipă superioară, cu jucători dintr-un campionat extrem de puternic. Au fost mai viguroși, mai rapizi, mai agresivi și au câștigat majoritatea duelurilor individuale”. În ciuda efortului tricolorilor, meciul acesta scoate echipa națională aproape complet din calculele pentru calificarea directă.
România a compensat cu o organizare defensivă bună și câteva contraatacuri tăioase, însă lipsa de prospețime fizică a fost evidentă în a doua repriză. „În partea a doua am scăzut ritmul, iar austriecii au profitat. Sunt la un nivel foarte ridicat”, a mai precizat selecționerul.
Lucescu și-a asumat și o parte din vina pentru rezultatul meciului Austria – România. „Poate am greșit când le-am dat câteva zile libere. Trebuia să-i chem mai devreme la pregătire. Mulți jucători au venit după accidentări sau joacă puțin la cluburi”, a explicat el.
Cu toate acestea, selecționerul rămâne încrezător în viitor: „Se joacă în continuare, mai sunt șanse. Austria are prima șansă, dar dacă și ai noștri vor ajunge să joace în campionate puternice, va fi benefic pentru toată echipa națională.”
Articolul Mircea Lucescu despre scorul de seara trecută: Nu au mers foarte multe lucruri. Poate eu am greşit apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Austria – România 2-1 a fost rezultatul care a arătat, mai presus de scor, prăpastia dintre cele două echipe naționale în preliminariile pentru Cupa Mondială. Deși diferența pe tabelă a fost minimă, pe teren Austria a fost net superioară. Acest lucru a fost confirmat chiar de selecționerul României, Mircea Lucescu, imediat după fluierul final al partidei.
Articolul Mircea Lucescu despre scorul de seara trecută: Nu au mers foarte multe lucruri. Poate eu am greşit apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax