
stirile imobiliare
Viață „în oglindă” – ce înseamnă?
Conceptul de „celule în oglindă” pornește de la ideea că moleculele vii pot exista în două versiuni simetrice, dar opuse. Ca și mâinile noastre, de exemplu, care arată la fel, dar nu se pot suprapune perfect, fiind imaginea în oglindă una a celeilalte. Această formă specifică, purtând numele de chiralitate, este un concept care descrie două molecule ce sunt imagini în oglindă una față de cealaltă, așa cum Louis Pasteur a observat încă din 1848, studiind cristalele din sărurile acidului tartric, prezente în vin.
Viața de pe Pământ, care a apărut fără intervenție umană artificială, folosește doar o parte a acestor forme: „Se întâmplă că viața, așa cum o cunoaștem, s-a dezvoltat doar pe o singură față a oglinzii. Însă ce s-ar întâmpla dacă am crea organisme construite exclusiv din variantele opuse? Ce s-ar întâmpla dacă am crea o bacterie a cărei întreagă mașinărie celulară ar fi versiunea în oglindă a unei Escherichia coli, de pildă?” Întrebările de acest fel au fost în centrul discuțiilor purtate de cercetători la conferința internațională desfășurată recent la Institutul Pasteur din Paris, care a deschis drumul unei dezbateri mondială despre riscurile biologiei sintetice avansate, potrivit informațiilor furnizate joi de Le Monde.
Ideea este tentantă, spun cercetătorii, pentru că astfel de organisme ar fi complet izolate de cele naturale, putând fi folosite fără riscuri de contaminare biologică. Dar dacă scăpările nu pot fi evitate? Crearea de forme de viață „în oglindă”, fundamental diferite de cele naturale, deschide posibilitatea unor consecințe neprevăzute și greu de limitat.
Riscurile de replicare necontrolată au devenit imposibil de ignorat
La început, entuziasmul pentru ideea creării unei alte forme de viață a fost mare. John Glass, cercetător la John Craig Venter Institute din California, și-a amintit o reuniune din 2019, unde „niciunul dintre cercetători nu a avut obiecții când s-a spus că ar fi o idee grozavă să creăm o formă de viață în oglindă.” Totuși, cinci ani mai târziu, în decembrie 2024, Glass se număra printre cei 38 de semnatari, inclusiv doi laureați ai Premiului Nobel, ai unui articol din revista Science care cerea stoparea acestor proiecte. Riscurile de replicare necontrolată au devenit imposibil de ignorat.
De ce e atât de periculos?
O bacterie „în oglindă”, cum ar fi o E. coli, ar putea supraviețui în mediul natural fără să fie recunoscută de prădători, datorită structurii sale chimice inversate. „Ar putea găsi nutrienții în mediu”, a explicat Deepa Agashe, profesoară la Centrul Național pentru Științe Biologice din Bangalore, avertizând că un astfel de organism tinde să se răspândească agresiv și aproape imposibil de oprit.
În plus, sistemul nostru imunitar nu ar ști cum să reacționeze: „Oamenii nu sunt etanși. Dacă ar apărea o contaminare, perspectivele ar fi sumbre”, consideră microbiologul David Relman, de la Universitatea Stanford. Asemenea unor boli care afectează persoanele cu un sistem imunitar compromis.
Unde tragem linia?
Deși majoritatea cercetătorilor au fost de acord să nu creeze organisme în oglindă, nu există un consens clar privind limitele: „Ceea ce nu stârnește unanimitate este linia roșie la care ar trebui să ne oprim”, a recunoscut Hervé Chneiweiss, președintele comitetului de etică al Inserm.
Mulți dintre oamenii de știință s-au declarat dispuși să accepte compromisuri: „Este posibil ca unii cercetători să fie nevoiți să renunțe la anumite proiecte, dar par pregătiți să accepte acest lucru dacă toți ajung la un acord”, a remarcat David Bikard, responsabil de biologia sintetică la Institutul Pasteur. Omul de știință a subliniat că doar câțiva specialiști din lume lucrează efectiv în prezent la cercetarea celulelor în oglindă, ceea ce înseamnă că o eventuală interdicție ar fi mai ușor de aplicat.
Unii văd pericolul biologic, iar alții doar o șansă de câștig
Un punct sensibil este, însă, crearea unui ribozom în oglindă, o mașinărie celulară care ar putea produce automat molecule oglindite. Unii cercetători văd în asta o linie de netrecut, alții doar un potențial. Șeful comisiei de etică a Inserm a avertizat că acest interes nu este neapărat științific: „Ceea ce se urmărește aici este, înainte de toate, un interes industrial.”
Discuțiile au generat și idei concrete pentru testarea riscurilor într-un mod controlat. Una dintre propuneri a vizat plasarea bacteriilor obișnuite într-un mediu chimic oglindit, pentru a observa dacă acestea pot supraviețui în condiții inverse. Astfel de experimente ar putea oferi indicii valoroase despre potențialul pericol pe care l-ar reprezenta, în direcția opusă, organismele sintetice în oglindă.
„Suntem abia la început”, a concluzionat Filippa Lentzos, expertă în biosecuritate de la King’s College Londra, și este esențial ca discuțiile să continue.
„Trebuie trasată limita între cercetarea responsabilă și pericolul real pentru mediu și viață”
„În loc să considerăm aceste întrebări controversate, ar fi mai bine să continuăm studiile și dialogul, ca să putem decide clar unde trebuie trasată limita între cercetarea responsabilă și pericolul real pentru mediu și viață”, a precizat James Smith, director adjunct al Mirror Biology Dialogues Fund, fondul finanțator care susține discuțiile și cercetările privind biologia în oglindă, adică crearea unor forme de viață sintetice, bazate pe chiralitate inversată.
Întâlnirea de la Paris a fost prima dintr-o serie de evenimente planificate în Manchester, anul acesta, și în Singapore, anul viitor, organizate de Mirror Biology Dialogues Fund și finanțate de fundații filantropice americane. Originalitatea acestei inițiative stă tocmai în faptul că încearcă să prevină un pericol înainte ca el să devină real. „Riscul este plauzibil, iar, combinat cu amploarea unei asemenea amenințări, ar trebui să ne determine să nu mergem în această direcție”, a avertizat David Relman, imunolog la Stanford.
Articolul Oamenii de știință încearcă să oprească crearea vieții „în oglindă”, o formă de viață sintetică care pune în pericol planeta apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Oamenii de știință din întreaga lume discută despre un proiect cu implicații fără precedent: crearea unor organisme complet noi, construite „în oglindă” față de viața așa cum o știm. Deși ideea pare științifico-fantastică, progresele făcute deja în această direcție ridică întrebări serioase despre limitele cercetării și riscurile pentru întreaga planetă, iar cercetătorii responsabili cer limite clare înainte să se ajungă prea departe.
Articolul Oamenii de știință încearcă să oprească crearea vieții „în oglindă”, o formă de viață sintetică care pune în pericol planeta apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax