
stirile imobiliare
Cel mai recent comentariu al lui Ion Cristoiu
Am luat un interviu domnului Gheorghe Piperea… este făuritorul unui moment istoric pentru
România și anume inițiatorul unei moțiuni de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, deci
împotriva președintei Comisiei Europene. De 20 de ani așa ceva n-a mai existat în Parlamentul
European. Domnia sa a strâns semnături de la grupurile suveraniste.
Urmează acum ca decizia dacă această moțiune de cenzură este dezbătută pe 4 iulie în
Parlament să fie luată de birou, un birou permanent acolo, se numește Consiliul Președinților,
deci potrivit domniei sale există mai multe posibilități să amâne.
Deci e ca și la noi, cum e la noi birourile reunite ale celor două camere, pot să decidă dacă pune sau nu pune o moțiune de cenzură sau o dezbatere în program, deci pot să amâne pentru la toamnă sau pot să spună că această moțiune nu își are rostul, nu știu, spunând că nu are virgulă bine pusă, deși a făcut-o bine domnul Piperea. Este un moment istoric pentru că și eu îl consider pentru că moțiunea de cenzură, adică principala acuzație este faptul că președinta Comisiei Europene refuză să dea publicității conținutul e-mail-urilor schimbate de domnia sa în pandemie cu cei de la Big Pharma.
Există o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene să le publice. Ea nu le-a publicat nici acum și, potrivit moțiunii de cenzură, este nu pentru alt motiv decât pentru acest refuz al Ursulei von
der Leyen de a da publicității. Presa americană a cerut.
Normal ar fi să le dea publicității. Am înțeles că ea spune bacă s-au șters, bacă nu sunt. Și a
doua acuzație este amestecul în alegerile din România, dar principala este această acuzație.
Domnul Piperea a reușit să strângă 74 de semănături. Strângea mai multe dacă nu avea și acea
două acuzație, că Uniunea Europeană s-a amestecat în alegerile din România. Domnia sa a
făcut multe dezvăluiri în acest interviu, merită urmărit pe Cristoiul TV, pentru că este o oră,
despre situația grupurilor suveraniste.
Sunt trei mari grupuri în Parlamentul European. A făcut o dezvăluire și anume că aceste grupuri
diferă în chestiunea războiului din Ucraina și anume că, de exemplu, nemții, aveau, sunt
împotriva războiului și Marine Le Pen, dar, de exemplu, nu împotriva, cum să zic, pentru încetarea
ostelițăților, dar nu sunt așa de adversari ai rușilor. Toate grupurile sunt trumpiste.
E o problemă că aceste grupuri nu sunt unite. Domnia sa a povestit cu umor și cum a
încercat, despre întâlnirea pe care a avut-o pe euro parlamentare, domnul Nicușor Dan, dar una
dintre concluziile, dacă se poate spune în acestui dialog, este faptul că domnul Piperea a fost de
acord cu observația mea și a și justificat că politica externă a lui Nicușor Dan este mai
pro Zelenski decât cea a lui Nicușor Dan. Asta se va vedea și la acel CSAT.
Domnia sa a explicat prin faptul că Klaus Iohannis era sub influența Germaniei, pe când domnul
Nicușor Dan este sub influența Franței. Deci eu cred că asta este o concluzie și ea se va
confirma în cadrul sedinței CSAT de luni.
Articolul Ion Cristoiu: CSAT de luni va confirma că Nicușor Dan e mai pro Zelenski decît a fost Klaus Iohannis! apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Pastila lui Cristoiu – Domnul Piperea a reușit să strângă 74 de semănături. Strângea mai multe dacă nu avea și acea
două acuzație, că Uniunea Europeană s-a amestecat în alegerile din România.
Articolul Ion Cristoiu: CSAT de luni va confirma că Nicușor Dan e mai pro Zelenski decît a fost Klaus Iohannis! apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax