
stirile imobiliare
Majid Takht-Ravanchi spune, într-un interviu pentru BBC, că Iranul este dispus să reia negocierile nucleare cu SUA, însă doar în situația în care americanii vor renunța la alte atacuri.
Administrația Trump a spus Iranului, prin intermediul mediatorilor, că este deschis să revină la noi discuții despre programul nuclear, însă „nu și-a clarificat poziția” cu privire la „chestiunea foarte importantă” a unor noi atacuri în timpul negocierilor, a spus oficialul iranian.
Majid Takht-Ravanchi a declarat pentru sursa citată că „în acest moment căutăm un răspuns la această întrebare: vom asista la repetarea unui act de agresiune în timp ce suntem angajați în dialog?”
Acesta a mai afirmat că Iranul va „insista” să poată îmbogăți uraniu în ceea ce spune că sunt scopuri pașnice, respingând acuzațiile potrivit cărora Iranul s-ar îndrepta în secret spre dezvoltarea unei bombe nucleare.
În 13 iunie, Israelul a lansat mai multe lovituri asupra Iranului, iar în noaptea de 21 spre 22 iunie, Statele Unite s-au implicat în sprijinul Israelului, atacând trei situri nucleare ale Teheranului. Amploarea reală a pagubelor cauzate programului nuclear iranian de atacurile americane nu este momentan clară, iar Takht-Ravanchi a declarat că nu poate oferi o evaluare exactă.
Cu toate acestea, Donald Trump spune că atacurile au „anihilat complet și total” toate instalațiile de îmbogățire nucleară a Iranului, în vreme ce o evaluare preliminară a serviciilor de informații ale Pentagonului arată că atacurile SUA nu au distrus componentele de bază ale programului nuclear.
Articolul Iranul este dispus să reia negocierile nucleare cu SUA. Care este condiția impusă pentru un astfel de pas apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministrul adjunct de Externe al Iranului a declarat că SUA trebuie să excludă orice alte lovituri asupra Iranului dacă dorește să reia discuțiile diplomatice.
Articolul Iranul este dispus să reia negocierile nucleare cu SUA. Care este condiția impusă pentru un astfel de pas apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax