
stirile imobiliare
„În urma controalelor desfășurate la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice, am constatat nereguli grave în respectarea legislației și a protocoalelor medicale. Nu au respectat nici legislația, dar cel mai grav în opinia mea, nu au respectat demnitatea umană pentru pacienți care se află într-o stare de vulnerabilitate absolută. Oameni fără apărare, fără capacitatea de a reacționa. Inacceptabil! Nu tolerez un asemenea comportament față de pacienți. Nu există justificări și nu accept nicio explicație pentru lipsa de respect și lipsa de empatie”, a scris luni pe Facebook Alexandru Rogobete.
El anunță că a dispus sancțiuni pentru managerul unității sanitare (10.000 lei), pentru directorul medical (10.000 lei) și pentru spital (30.000 lei), iar raportul controlului realizat de Inspecția Sanitară de Stat este transmis către toate autoritățile competente din justiție.
„Ce trebuie să facem pentru ca aceste cazuri să nu se mai repete: Ne-am obișnuit să fim reactivi. Ne scandalizăm când ne confruntăm cu imagini și cazuri grave, sancționăm, blamăm și mergem mai departe. Este insuficient! Lucrăm deja la un set de protocoale actualizate, împreună cu Ministerul Muncii, care vin să prevină situații similare”, adaugă ministrul.
El spune că cere doar un lucru firesc: ca fiecare pacient să fie tratat cu demnitate și omenie: „Nu poți pretinde respect dacă tu, la rândul tău, nu oferi respect. În sistemul medical, respectul față de pacienți, aparținători, față de oameni, nu este o opțiune, este o obligație profesională, morală și legală”.
Articolul Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete anunță că au fost identificate nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți privind modul în care au fost externați și transferați mai mulți pacienți cu afecțiuni neuropsihice. Spitalul și managerii au fost sancționați.
Articolul Ministrul Sănătății: Nereguli grave la Spitalul Județean din Mehedinți. Manageri sancționați apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax