
stirile imobiliare
Întrebată despre cum îşi va câştiga existenţa, Elena Udrea a declarat „ În primul rând sper să mă întreţină cu soţul, o perioadă, până când îmi găsesc ceva de lucru”.
Fosta ministră a explicat că intenţionează să se implice în activităţi pentru reintegrarea foştilor deţinuţi în societate „ O să o activez în privat şi în cadrul asociaţiei pentru drepturile deţinuţilor şi foştilor deţinuţi încercând să ajung la reabilitarea lor şi a ajuta să se integreze în societate după eliberare asta”. Acesta nu a exclus şi o carieră în mediul privat .
Despre o posibilă reîntoarcere în viaţa politică Udrea a exclus aceasta varintă, însă a făcut o remarcă „văzând cine face politică astăzi, mai că, m-ar bate gândul”, clarificând că este doar o glumă.
Articolul Ce planuri de viitor are Elena Udrea după eliberare? „În primul rând sper să mă întreţină cu soţul o perioadă” apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
La ieşirea din penitenciar, Elena Udrea fostul ministru al Turismului a declarat că îşi propune să se implice în proiecte dedicate reabilitării şi reintegrării foştilor deţinuţi, urmând să lucreze şi în mediul privat.
Articolul Ce planuri de viitor are Elena Udrea după eliberare? „În primul rând sper să mă întreţină cu soţul o perioadă” apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax