
stirile imobiliare
„Anunț important pentru tinerii români. Vine o veste bună din Parlamentul European, acum când mii de tineri au încheiat un an universitar și alții abia se îndreaptă către o facultate. În Comisia pentru Cultură și Educație a fost votat raportul privind Alianțele Universitare Europene, un proiect care poate transforma cu adevărat viitorul învățământului superior în Uniunea Europeană”, a transmis pe Facebook Gabriela Firea.
Ea arată că prin amendamentele adoptate se vor crea un fond european dedicat și sustenabil, care să asigure finanțare pe termen lung, fără să depindă de decizii politice imprevizibile, un cadru clar pentru diplomele europene comune, recunoscute automat între statele membre, un statut juridic propriu pentru alianțele universitare, pentru ca ele să funcționeze coerent și eficient și se va asigura acces echitabil pentru toți studenții, inclusiv cei din comunități vulnerabile sau din zone mai puțin dezvoltate, inclusiv din România.
„Vestea vine într-un moment sensibil pentru studenții români, reducerea burselor. Și, totul într-un context global în care tinerii au nevoie de sprijin, de încredere, de instrumente care să-i ajute”, adaugă europarlamentarul român.
Firea arată că Alianțele Universităților Europene oferă studenților posibilitatea de a urma cursuri comune în mai multe țări, de a obține diplome recunoscute la nivel european și de a beneficia de mobilitate reală, cu sprijin financiar european.
Inițiativa face parte din programul Erasmus+ 2021‑2027 și definește 65 de alianțe care acoperă peste 570 de instituții din 35 de țări.
„De asemenea, pentru universitățile din România, aceste alianțe înseamnă acces la marile proiecte de educație, inovare și cercetare din Europa. Înseamnă vizibilitate, parteneriate, resurse și un loc real la masa deciziilor”, spune Firea.
Articolul Firea: Raportul privind Alianțele Universitare Europene, votat în Comisia pentru Cultură și Educație apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Raportul privind Alianțele Universitare Europene a fost votat în Comisia pentru Cultură și Educație a Parlamentului European, anunță luni dimineața europarlamentarul Gabriela Firea.
Articolul Firea: Raportul privind Alianțele Universitare Europene, votat în Comisia pentru Cultură și Educație apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax