
stirile imobiliare
Moderna a anunțat vineri că își reduce estimarea superioară a veniturilor pentru 2025 cu 300 de milioane de dolari, din cauza amânării livrărilor de vaccinuri anti-Covid către Marea Britanie. Totuși, Moderna a depășit așteptările Wall Street în al doilea trimestru, raportând venituri de 142 milioane de dolari, peste estimările inițiale, de 113 milioane.
„Este doar o modificare de calendar. Livrările vor fi mutate din anul nostru fiscal în anul lor fiscal, pentru a acoperi campania de rapel din primăvara viitoare”, a declarat Jamey Mock, directorul financiar al Moderna, citat de CNBC.
Compania a înregistrat o pierdere netă de 2,13 dolari/acțiune, 825 milioane de dolari în total, mai mică decât pierderea anticipată de analiști, de 2,97 USD/acțiune. Majoritatea veniturilor din trimestrul al doilea au provenit din vaccinul Covid, care a generat 114 milioane de dolari, mult peste așteptări.
În paralel, Moderna a anunțat concedierea a 10% din angajați, continuând eforturile de reducere a costurilor. Jamey Mock a precizat că aceste măsuri au avut un impact pozitiv asupra performanței financiare: „Cheltuielile operaționale au scăzut cu 27%, la 1,1 miliarde de dolari. Aici se vede adevărata schimbare”.
Imediat după aceste anunțuri, acțiunile companiei au scăzut cu peste 4% în tranzacțiile premergătoare bursei de vineri.
Articolul Vânzările de vaccinuri scad. Moderna își reduce estimările și anunță concedieri apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Compania estimează venituri anuale între 1,5 și 2,2 miliarde dolari, în scădere față de prognoza anterioară, pe fondul întârzierii livrărilor în Regatul Unit.
Articolul Vânzările de vaccinuri scad. Moderna își reduce estimările și anunță concedieri apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax