
stirile imobiliare
Anunțul a fost făcut pe platforma X, unde McGregor a publicat un mesaj adresat irlandezilor, însoțit de un link către petiția găzduită pe site-ul change.org. Până la momentul actual, inițiativa strânsese peste 6.000 de semnături.
„Sistemul actual de nominalizare, deși destinat să asigure o anumită influență politică, limitează în mod neintenționat vocea directă a electoratului irlandez. Solicit modificarea acestui proces, astfel încât cetățenii să poată decide cine apare pe buletinul de vot”, a declarat McGregor în apelul său public. „Vă implor să vă alăturați demersului meu prin semnarea acestei petiții. Semnați pentru a salva Irlanda!”, a adăugat acesta.
Potrivit Constituției Irlandei, un candidat independent are nevoie de susținerea a cel puțin 20 de parlamentari sau a patru consilii de comitat pentru a putea intra oficial în cursa electorală. Alegerile prezidențiale de anul acesta sunt programate pentru 11 noiembrie.
McGregor, care nu a mai luptat în UFC din 2021, și-a anunțat pentru prima dată intențiile politice în luna martie a acestui an. Recent, el a pierdut apelul într-un caz de agresiune sexuală, condamnare care a generat noi controverse în jurul său.
În același mesaj de pe X, sportivul a criticat dur actualul prim-ministru irlandez, Simon Harris, pe care l-a numit „rușinos”, și i-a îndemnat pe alegători să voteze „pentru orice candidat în afară de acești trădători, acești inumani”.
Articolul Conor McGregor vrea să fie următorul președinte al Irlandei și lansează o petiție online apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Fostul luptător de arte marțiale mixte Conor McGregor, cunoscut pentru cariera sa controversată în UFC, dar și pentru ieșirile publice provocatoare, a lansat luni noaptea o petiție online, solicitând sprijinul cetățenilor în vederea înscrierii în cursa pentru alegerile prezidențiale din Irlanda.
Articolul Conor McGregor vrea să fie următorul președinte al Irlandei și lansează o petiție online apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax