
stirile imobiliare
Atacantul sud-coreean în vârstă de 33 de ani a anunţat decizia de a pleca duminica trecută, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute înaintea meciului amical dintre Spurs şi Newcastle, disputat chiar în ţara sa natală, Coreea de Sud. Acela a fost şi ultimul meci al lui Son în tricoul formaţiei londoneze.
Jucătorul a declarat că hotărârea de a pleca fusese luată cu ceva timp în urmă, dar a fost împărtăşită doar cu câţiva colegi. Antrenorul lui Tottenham, Thomas Frank, a fost informat din timp, înaintea amicalului cu Reading din debutul pregătirii de vară.
Deşi a avut oferte consistente din Arabia Saudită, Son a ales provocarea MLS, dorindu-şi o nouă experienţă în carieră. Transferul său la LAFC devine cel mai scump din istoria ligii nord-americane.
Son a evoluat timp de 10 sezoane la Tottenham, marcând peste 150 de goluri în toate competiţiile şi devenind unul dintre cei mai iubiţi jucători ai clubului.
Miercuri seară, Son a transmis şi o scrisoare de despărţire de clubul englez, pe reţelele de socializare.
„A venit momentul să-mi iau rămas bun de la Tottenham Hotspur, clubul care mi-a fost casă timp de 10 ani. Când am ajuns în 2015, nu vorbeam engleză şi nu ştiam nimic despre Londra, dar m-aţi primit cu căldură şi mi-aţi fost alături în fiecare pas. Am venit ca un băiat din Coreea cu visuri mari şi plec cu inima plină de recunoştinţă. Am trăit momente de neuitat: debutul, premiul Puskás, Gheta de Aur, iar cel mai special dintre toate – câştigarea trofeului european la Bilbao. A fost o onoare să port banderola de căpitan şi să lupt alături de voi”, a scris Son.
Articolul Son pleacă de la Tottenham şi semnează cu LA FC într-un transfer record pentru MLS apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Heung-Min Son a părăsit Tottenham Hotspur după un deceniu petrecut la club, semnând cu Los Angeles FC într-un transfer record pentru Major League Soccer, în valoare de peste 20 de milioane de lire sterline, potrivit Sky Sports.
Articolul Son pleacă de la Tottenham şi semnează cu LA FC într-un transfer record pentru MLS apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax