
stirile imobiliare
Oficialii americani fac pregătiri pentru întâlnirea dintre Putin și Trump. Întâlnirea dintre cei doi lideri a fost provizoriu fixată la sfârșitul săptămânii viitoare, potrivit unei surse din rândul înalților oficiali de la Casa Albă, citată de NBC News.
Potrivit sursei oficiale, președintele SUA s-ar putea întâlni cu Vladimir Putin fie în Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Elveția sau Italia.
Sursa din rândul oficialilor americani a precizat că Rusia a înaintat o listă de cerințe pentru un posibil armistițiu, în timp ce SUA încearcă acum să obțină sprijinul și colaborarea Ucrainei și a aliaților europeni.
Potrivit sursei din rândul oficialilor, alte detalii cu privire la întâlnirea dintre cei doi lideri mondiali nu sunt cunoscute încă. Acestea s-ar putea modifica. De asemenea, nu este clar încă dacă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski va participa sau nu la întâlnire.
Articolul Surse de la Casa Albă: Rusia a transmis o listă cu cerințe pentru un posibil armistițiu apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Pregătirile pentru întâlnirea dintre Putin și Trump sunt în toi, potrivit unor surse din Casa Albă. Rusia a trimis o listă cu cerințe pentru un posibil armistițiu.
Articolul Surse de la Casa Albă: Rusia a transmis o listă cu cerințe pentru un posibil armistițiu apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax