
stirile imobiliare
Pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, au fost înregistrate peste 5.000 de situații de urgență, gestionate cu operativitate de către salvatori. Pe lângă incendii, la nivelul IGSU s-au înregistrat peste 3.800 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor în urma cărora 3.839 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
Pompierii le amintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate este interzisă prin lege și se sancționează cu amenzi între 7.500 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și între 50.000 și 100.000 lei pentru persoanele juridice. În astfel de situații, focul se poate răspândi rapid pe suprafețe întinse, iar în condiții de temperaturi extreme, secetă și vânt puternic, pericolul ca incendiile să capete proporții mari crește considerabil.
Articolul Peste 1.500 de hectare de teren au ars în doar trei zile apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Pompierii s-au confruntat cu 588 de incendii, la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, 439 dintre incendii au fost înregistrate la arderi de vegetație, suprafața de teren afectată fiind mai mare de 1.500 de hectare.
Articolul Peste 1.500 de hectare de teren au ars în doar trei zile apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax