
stirile imobiliare
În noaptea de luni spre marți, imediat după miezul nopții, a fost anunțat un incendiu la un spațiu comercial, în localitatea Praid.
La fața locului au fost mobilizate 2 echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu 2 autospeciale de stingere, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Praid și Corund.
Potrivit ISU Harghita, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la 3 magazine mixte, cu posibilități de propagare la un bloc de locuit, unde au fost afectate geamurile de la 2 apartamente.
S-a acționat pentru localizarea și stingerea incendiului, acesta fiind lichidat în jurul orei 4:00. În urma incendiului, au ars: etajul superior, pe o suprafață de circa 100 mp, produse de artizanat, aparate electrocasnice, materii prime alimentare, aparate de gătit, aparate frigorifice, mobilier. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric. Nu s-au înregistrat victime.
Articolul Incendiu puternic în Praid . Au ars trei magazine apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Un scurtcircuit la instalația electrică a provocat un incendiu la un imobil din localitatea Praid, județul Harghita. Focul a cuprins trei magazine și a existat pericolul extinderii la un bloc de locuințe din apropiere.
Articolul Incendiu puternic în Praid . Au ars trei magazine apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax