
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al MApN, exercițiile de acest tip se desfășoară periodic și au ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate.
Astfel, rezerviștii cu domiciliul în municipiul București și județul Ilfov, ce vor fi chemați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa, timp de o zi, la activități specifice de pregătire.
Exerciții similare s-au mai desfășurat în București în anul 2013, iar în județul Ilfov în 2021.
O activitate similară este planificată în luna septembrie în județele Sibiu și Mureș, iar cele mai recente exerciții de mobilizare au avut loc în luna mai a acestui an, în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.
Rezerviștii vor fi chemați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.
Articolul Exercițiu MApN: Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la unitățile arondate apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță derularea, în perioada 12-20 octombrie, a unui exercițiu de evaluare a rezervei operaționale în București și Ilfov.
Articolul Exercițiu MApN: Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la unitățile arondate apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax