
stirile imobiliare
Conform AP, Națiunile Unite se pregătesc să închidă una dintre cele mai vechi și mai importante misiuni de menținere a păcii.
Consiliul de Securitate al ONU va supune la vot, joi, o rezoluție care stabilește încetarea mandatului Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) pe 31 decembrie 2026.
Diplomați citați sub protecția anonimatului au precizat că Statele Unite, care presau pentru încheierea misiunii într-un singur an, nu s-au opus proiectului de rezoluție elaborat de Franța, care prevede o perioadă de 16 luni până la retragere.
Nu este clar, însă, dacă Washingtonul va vota în favoarea rezoluției sau se va abține.
UNIFIL a fost creată în 1978, pentru a monitoriza retragerea trupelor israeliene din sudul Libanului, după invazia Israelului.
Mandatul său a fost extins după războiul din 2006 dintre Israel și Hezbollah. În prezent, misiunea numără aproximativ 10.800 de militari și civili.
Ce prevede proiectul
Conform proiectului, procesul de retragere va începe imediat după adoptare, în consultare cu guvernul libanez, și ar urma să fie finalizat în decurs de un an.
Rezoluția subliniază că obiectivul este ca statul libanez să devină „unicul furnizor de securitate” în sudul țării, la nord de linia de demarcație stabilită de ONU, cunoscută ca „Blue Line”.
Documentul solicită, totodată, retragerea forțelor israeliene din nordul acestei linii.
De-a lungul anilor, UNIFIL a jucat un rol crucial în monitorizarea securității în sudul Libanului, inclusiv în timpul conflictului Israel-Hezbollah din 2024.
Totuși, misiunea a fost criticată atât de Israel, cât și de Hezbollah, iar administrația Trump a redus semnificativ contribuția SUA, considerând că operațiunea este costisitoare și că întârzie consolidarea controlului forțelor armate libaneze.
Franța și Italia, mari contributori la misiune, s-au opus unei retrageri rapide, avertizând că o plecare prematură a forțelor ONU ar lăsa un vid de securitate pe care Hezbollah l-ar putea exploata. În perioada de tranziție, UNIFIL va putea continua să asigure protecția personalului ONU, să ofere sprijin umanitar și să contribuie la siguranța civililor „în limitele capacităților sale”.
Articolul Consiliul de Securitate al ONU va vota încheierea misiunii de menținere a păcii din Liban în 2026 apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze joi o rezoluție prin care operațiunea de peste patru decenii a Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) va lua sfârșit la 31 decembrie 2026.
Articolul Consiliul de Securitate al ONU va vota încheierea misiunii de menținere a păcii din Liban în 2026 apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax