
stirile imobiliare
Senatorul democrat Bernie Sanders îi solicită secretarului Sănătății, Robert Kennedy Jr., să demisioneze, într-un editorial publicat de The New York Times. În cadrul materialului de opinie, Bernie Sanders îl cataloghează pe Robert Kennedy Jr. drept „o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.
Aceasta este ultima solicitare de acest fel, după mai multe controverse, inclusiv demiterea directoarei Centrului de Control şi Prevenţia Bolilor (CDC).
„El trebuie să demisioneze”, afirmă Bernie Sanders în cadrul editorialului The New York Times.
De asemenea, Senatorul îl acuză pe Robert Kennedy Jr. că „ruinează sănătatea azi şi în anii viitori”.
„La şefia Departamentului Sănătăţii, domnul Kennedy îşi foloseşte autoritatea pentru a purta un război împotriva ştiinţei, sănătăţii publice şi contra adevărului însuşi”, scrie Bernie Sanders, care a criticat pozițiile secretarului Sănătății împotriva vaccinării.
Senatorul nu este singurul care a solicitat demisia secretarului Sănătății al președintelui Donald Trump. Mai multe personalități din politica americană doresc retragerea lui Robert Kennedy Jr. din funcția pe care o ocupă la acest moment.
Săptămâna trecută, mai mult de 750 de angajați din diverse agenții americane de sănătate au semnat o scrisoare în care îl acuză pe șeful lor că reprezintă „o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.
Secretarul Sănătății, care s-a poziționat drept un sceptic referitor la vaccinare, se află într-un conflict deschis cu CDC, instituția națională de sănătate aflată sub conducerea sa.
Problemele au crescut după ce Robert Kennedy Jr. a concediat-o săptămâna trecută pe directoarea CDC, Susan Monarez, care ocupa funcția de doar o lună.
Decizia secretarului Sănătății a ridicat semne de întrebare și a stârnit critici din mai multe direcții, inclusiv din partea unor republicani.
Articolul Bernie Sanders îi cere demisia lui Robert Kennedy Jr. din funcția de secretar al Sănătății apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Bernie Sanders cere demisia lui Robert Kennedy Jr. din funcția de secretar al Sănătății, printr-un editorial de opinie publicat de The New York Times. Senatorul îl acuză că reprezintă „o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.
Articolul Bernie Sanders îi cere demisia lui Robert Kennedy Jr. din funcția de secretar al Sănătății apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax