
stirile imobiliare
Ucraina va recupera 3,37 milioane de euro sub formă de despăgubiri de la o companie străină implicată într-o schemă de corupție, pentru prima dată, a anunțat, vineri, Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), potrivit The Kyiv Independent.
O investigație comună a NABU și a Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO) a constatat că întreprinderea de stat „Uzina Poligrafică Ucraina” a cumpărat echipamente de la o companie franceză la prețuri supraevaluate prin intermediul unei firme-paravan cu sediul în Estonia.
„Fostul director al întreprinderii de stat a obținut un beneficiu ilegal sub forma drepturilor de autor asupra designului elementelor de securitate ale documentelor”, se arată într-un comunicat al NABU.
Opt suspecți vizați
Un tribunal din Paris a aprobat miercuri transferul fondurilor, după un acord încheiat pe 8 iulie între compania franceză implicată în schemă și Parchetul Național Financiar al Franței.
Procedura a vizat opt suspecți, inclusiv pe fostul șef al „Uzinei Poligrafice Ucraina”.
„Acest rezultat a fost posibil datorită unei echipe comune de anchetă formate din NABU, SAPO, forțe de ordine din Franța și Estonia, sub auspiciile Eurojust”, se mai precizează în comunicatul NABU.
Proiectul de lege, votat pe repede-înainte de Zelenski, care a scos oamenii în stradă, dădea puteri noi procurorului general
Pe 22 iulie, parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a aprobat amendamente care acordau procurorului general noi puteri asupra cazurilor conduse de SAPO și a investigațiilor desfășurate de NABU, măsură ce a dus practic la distrugerea independenței acestor instituții.
În aceeași zi, președintele Volodimir Zelenski a promulgat legea, în pofida apelurilor de a o respinge prin veto.
Proteste au avut loc timp de mai multe zile în marile orașe ale țării, inclusiv la Kyiv, Liov, Dnipro și Odesa, manifestanții cerând abrogarea legii.
În contextul dezaprobării larg răspândite, Zelenski a semnat pe 31 iulie o altă lege, adoptată de parlament, care restabilea independența SAPO și NABU.
În cadrul primei ședințe transmise în direct a Radei Supreme de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, 331 de deputați au aprobat proiectul de lege în două lecturi succesive, fără niciun vot împotrivă.
Articolul Ucraina recuperează din străinătate peste 3 milioane de euro din despăgubiri pentru fapte de corupție apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Beneficiu ilegal sub forma drepturilor de autor asupra designului elementelor de securitate ale documentelor”
Articolul Ucraina recuperează din străinătate peste 3 milioane de euro din despăgubiri pentru fapte de corupție apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax