
stirile imobiliare
Arheologii israelieni cred că au descoperit cea mai veche locuință pentru vârstnici din lume, în timpul săpăturilor de la Parcul Național Hippos, situat lângă Marea Galileii, a anunțat luni Universitatea din Haifa.
Descoperirea făcută de cercetătorii universității s-a concentrat asupra unui medalion de mozaic ornamentat, datat la sfârșitul secolului al IV-lea sau începutul secolului al V-lea, care poartă inscripția grecească „Pacea fie cu bătrânii” și care a fost găsit în apropierea unuia dintre cele mai impresionante mozaicuri de pe sit, au declarat cercetătorii.
„Aceasta este dovada vie că grija și preocuparea pentru vârstnici nu sunt doar o idee modernă, ci făceau parte din instituțiile și conceptele sociale încă de acum aproximativ 1.600 de ani”, a spus dr. Michael Eisenberg, de la Institutul de Arheologie Zinman al Universității din Haifa, care a condus proiectul de excavare.
Prima dovadă materială a unui cămin de bătrâni
Într-un studiu publicat în Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, Eisenberg, împreună cu colegii săi, dr. Arleta Kowalewska și prof. Gregor Staab de la Universitatea din Köln, au argumentat că medalionul inscripționat reprezintă dovada celui mai vechi azil de bătrâni descoperit prin săpături arheologice din lume, bazându-și afirmația pe referința inscripției la un grup de vârstă specific, precum și pe amplasarea sa într-o zonă rezidențială a orașului.
Instituții dedicate vârstnicilor sunt menționate în texte din secolele al V-lea și al VI-lea, dar aceasta este prima dovadă materială a unei asemenea practici, au spus cercetătorii.
Descoperirea a fost făcută în apropierea intersecției a două străzi importante din zona rezidențială a vechiului oraș bizantin Hippos, din Galileea.
Mărturii timpurii despre grija acordată bătrânilor
Orașul creștin era sediul episcopului, unde arheologii au descoperit, de asemenea, șapte biserici, un templu, o bazilică, un teatru și cel puțin două amfiteatre.
Medalionul a fost complet scos la iveală în timpul campaniilor de săpături din 2023–2024, după care echipa a analizat inscripția și iconografia din jur, concluzionând că acesta fusese amplasat la intrarea în instituție.
„Aceasta era o instituție comunitară și spirituală, integrată în viața orașului și reflectând valorile sociale ale epocii. Inscripția se adresează direct unui public specific, oferind o privire rară în viețile cotidiene ale persoanelor vârstnice din antichitate”, au scris cercetătorii.
Aceștia au adăugat că medalionul „poate oferi una dintre cele mai timpurii mărturii materiale din Țara Sfântă, arătând cum comunitatea creștină a început să-și asume responsabilități pentru îngrijirea care, până atunci, era gestionată exclusiv de rețelele familiale.
Această evoluție reflectă, probabil, noile moduri de viață creștine în afara structurilor familiale tradiționale, precum monahismul.”
Articolul A fost descoperit cel mai vechi azil de batrâni apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Aceasta este dovada vie că grija și preocuparea pentru vârstnici nu sunt doar o idee modernă”
Articolul A fost descoperit cel mai vechi azil de batrâni apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax