
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al AEP, alegătorul din ţară îşi poate exercita dreptul de vot în următoarele condiţii:
în cazul în care se află în unitatea administrativ-teritorială în care şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa votează numai la secţia de votare unde este înscris în lista electorală permanentă;
în cazul în care are domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti nu îşi poate exercita dreptul de vot la o secţie de votare situată în alt sector al municipiului Bucureşti decât cel în care are domiciliul sau reşedinţa, dar îşi poate exercita dreptul de vot la orice secţie de votare aflată în alt judeţ, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară;
în cazul în care se află într-o altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa poate vota la orice secţie de votare, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară;
în cazul în care are mobilitate redusă poate vota la orice secţie de votare care îi asigură accesul la vot, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară, dacă acesta nu este înscris în lista electorală permanentă a secţiei de votare respective;
în cazul în care a fost omis din lista electorală permanentă a secţiei de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa este înscris în lista electorală suplimentară.
Totodată, alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara ţării.
Aegătorii îşi pot exercita dreptul de vot în baza unui act de identitate valabil în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, iar în cazul elevilor din şcolile militare carnetul de serviciu militar.
AEP arată că paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
Pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale sunt organizate 18.979 de secţii de votare pe teritoriul României şi 965 de secţii de votare în străinătate.
Articolul AEP vine cu precizări privind exercitarea dreptului de vot la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a făcut joi seara precizări privitoare la condiţiile în alegătorii din ţară şi din străinătate pot vota în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Articolul AEP vine cu precizări privind exercitarea dreptului de vot la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax