
stirile imobiliare
„Suntem în discuții permanent cu noua echipă de la Departamentul pentru Securitate Internă și Departamentul de Stat. A existat aici și o întâlnire la care au participat și reprezentanții Comisii Europene pentru a sprijini orice fel de evaluare ar presupune reintegrarea României în acest program. Nu știm cât va dura, nu există un termen limită, dar știm că România este pe deplin pregătită și complet aliniată tuturor standardelor prevăzute de programul american Visa Waiver. Sigur că lucrăm pe acest dosar și ne așteptăm să existe câteva evoluții în perioada următoare, mă refer la următoarele săptămâni – luni, pentru că nu doar România este în această situație, mai există țări care negociază intrarea în acest program”, spune Andrei Muraru, la Digi 24.
Muraru: Noi suntem mai avansați decât alte țări care sunt deja în programul Visa Waiver
Întrebat dacă alte țări, precum Cipru, de exemplu, au o altă cale de comunicare cu administrația Trump, Muraru a spus că „fără a vrea să fie arogant”, crede că alții se inspiră de la noi, „pentru că, așa cum vă spuneam, România a îndeplinit pe deplin toate aceste criterii și din punct de vedere al standardelor programului Visa Waiver noi suntem mai avansați decât alte țări care sunt deja în programul Visa Waiver”.
De asemenea, România are o rată de depășire a șederii autorizate foarte scăzută. Legea americană spune că rata trebuie să fie de 2%, iar România are puțin peste 1%.
„Rămân optimist pentru că știm unde suntem și știm că nu există astăzi niciun fel de impediment, nu există niciun fel de obstacol în ceea ce privește această relație cu criterii de securitate”, a mai spus Muraru.
Articolul Ambasadorul României în SUA, despre Visa Waiver: Ne așteptăm să existe câteva evoluții în perioada următoare apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ambasadorul României la Washingtown, Andrei Muraru, spune că sunt discuții permanente cu privire la accederea României în Programul Visa Waiver și că din punct de vedere tehnic, România îndeplinește toate criteriile. Muraru spune că, deși nu există un termen concret, el rămâne optimist.
Articolul Ambasadorul României în SUA, despre Visa Waiver: Ne așteptăm să existe câteva evoluții în perioada următoare apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax