
stirile imobiliare
După ce șase parlamentari și-au anunțat demisia din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar POT, lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, a reacționat public, acuzându-i pe aceștia că au abandonat lupta „la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor”.
„Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista POT au ales să plece”, a declarat Gavrilă într-o declarație de presă.
Ea i-a acuzat pe cei plecați că „nu au fost niciodată ai noștri”, ci doar „ai intereselor personale, ai funcțiilor și ai confortului”, și că decizia acestora este o trădare față de toți românii care și-au pus speranța în acest proiect politic.
„Nu ne-au trădat pe noi, cei din conducere. I-au trădat pe românii care le-au dat votul cu speranța că în sfârșit cineva îi va reprezenta cu demnitate. Cei care au fugit n-au pierdut doar sprijinul nostru, au pierdut respectul poporului român”, a mai spus lidera POT.
Șase parlamentari și-au anunțat, miercuri, demisia din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar POT. Anunțul a fost făcut în plen. Ei invocă „îndepărtarea profundă” a conducerii față de principiile și promisiunile inițiale.
Situația partidului s-ar putea complica în Parlament
Din 24 de deputați și 7 senatori cu câți a intrat în parlament în decembrie, POT a ajuns acum la 14 deputați.
Situația s-ar putea complica și mai mult dacă plecările nu se opresc. Pentru ca un partid să aibă grup la Camera Deputaților, e nevoie ca acesta să aibă cel puțin 10 membri parlamentari.
Articolul Anamaria Gavrilă, după ce 6 deputați au demisionat din POT: Nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a transmis un mesaj după demisia a șase parlamentari din formațiune, acuzându-i de oportunism și trădare față de alegătorii care le-au acordat încrederea. „Nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu”, afirmă ea.
Articolul Anamaria Gavrilă, după ce 6 deputați au demisionat din POT: Nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax