
stirile imobiliare
Diplomații europeni analizează marți un nou acord cu Israelul pentru intensificarea livrărilor de ajutor umanitar către Gaza, a anunțat Kaja Kallas, șefa politicii externe a Uniunii Europene.
Acordul, negociat în principal de Kallas și ministrul israelian de externe, Gideon Saar, prevede facilitarea accesului alimentelor și combustibilului către cei 2,3 milioane de locuitori din Gaza.
„Am ajuns la o înțelegere comună cu Israelul pentru a îmbunătăți situația de pe teren, dar nu e vorba doar de hârtie, ci de punerea în aplicare a acordului,” a declarat Kallas înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Externe al UE.
Ea a subliniat că „atâta timp cât situația nu s-a îmbunătățit vizibil, nu putem spune că ne-am făcut datoria”, reiterând apelul pentru o încetare a focului.
Țări europene precum Irlanda și Spania cer tot mai insistent reanalizarea relațiilor UE cu Israelul.
Un raport recent al Comisiei Europene a identificat „indicii” că acțiunile Israelului în Gaza ar încălca obligațiile privind drepturile omului prevăzute în Acordul de Asociere dintre UE și Israel.
Un diplomat european, citat sub anonimat, a sugerat că presiunea politică a avut un efect direct: „Acordul umanitar anunțat săptămâna trecută arată că revizuirea acordului de asociere și utilizarea influenței UE au dat rezultate.”
Articolul AP: Acord între UE și Israel pentru creșterea ajutorului umanitar în Gaza apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene discută marți, la Bruxelles, un acord recent cu Israelul privind livrarea de ajutoare umanitare în Gaza, în contextul în care presiunile cresc din cauza încălcărilor drepturilor omului.
Articolul AP: Acord între UE și Israel pentru creșterea ajutorului umanitar în Gaza apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax