
stirile imobiliare
O modificare a codului penal va aduce pedepse mult mai aspre, inclusiv închisoarea, pentru acte de violență împotriva oficialilor de meci, inclusiv împingerea, lovirea sau amenințarea. Măsura vine în urma unor luni de discuții între guvern și Asociația italiană a arbitrilor de fotbal.
Legea, aprobată vineri de guvernul italian, extinde protecția la toți oficialii responsabili de asigurarea desfășurării corecte a competițiilor sportive.
Abuzurile la adresa arbitrilor au devenit o preocupare tot mai mare în Italia. În decembrie, arbitrii din Serie A au evidențiat problema purtând pe obraji pete negre în timpul meciurilor, ca simbol al protestului.
Un exemplu notoriu din sezonul trecut este cel al arbitrului Diego Alfonzetti, în vârstă de 19 ani, care a fost atacat în timp ce conducea un meci de tineret în Sicilia.
„De mâine, comportamentul violent și agresiunea împotriva arbitrilor vor fi pedepsite fără întârziere, chiar cu închisoarea”, a declarat senatorul Andrea Ostellari, ministru al justiției în funcție.
Articolul Arbitrii din Italia vor beneficia de aceeași protecție ca și ofițerii de poliție apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Arbitrii din Italia vor beneficia de aceeași protecție juridică precum ofițerii de poliție și alți funcționari publici, a declarat ministrul Sportului, Andrea Abodi, scrie Reuters.
Articolul Arbitrii din Italia vor beneficia de aceeași protecție ca și ofițerii de poliție apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax