
stirile imobiliare
Prim-ministrul Anthony Albanese ar putea aproba măsura zilele următoare, după o ședință obișnuită a guvernului programată luni, a precizat publicația australiană, citând surse care au dorit să rămână anonime.
Luna trecută, Franța și Canada au anunțat că intenționează să recunoască statul palestinian, în timp ce Marea Britanie a spus că va proceda la fel dacă Israelul nu abordează criza umanitară din teritoriile palestiniene și nu ajunge la un armistițiu.
Israelul a condamnat deciziile țărilor care sprijină recunoașterea unui stat palestinian, afirmând că acestea vor recompensa Hamas, gruparea militantă ce guvernează Fâșia Gaza.
Duminică, Netanyahu le-a declarat reporterilor că majoritatea cetățenilor israelieni se opun creării unui stat palestinian, considerând că acesta ar aduce război și nu pace.
„Să vezi țări europene și Australia intrând în acea capcană, pur și simplu… este dezamăgitor și cred că, de fapt, este rușinos, dar nu ne va schimba poziția”, a spus Netanyahu.
Albanese pledează pentru o soluție cu două state, guvernul său de centru-stânga sprijinind atât dreptul Israelului de a exista în granițe sigure, cât și dreptul palestinienilor la propriul stat.
„Am spus că este o chestiune de când, nu de dacă”, a declarat Albanese sâmbătă, în Noua Zeelandă, referindu-se la poziția guvernului său privind un stat palestinian.
„De mult timp, în Australia există o poziție bipartizană de sprijin pentru două state”, a adăugat acesta.
Articolul Australia ar putea recunoaște statul palestinian în zilele următoare apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Australia intenționează să recunoască statul palestinian, urmând exemplul Franței, Marii Britanii și Canadei, a relatat Sydney Morning Herald.
Articolul Australia ar putea recunoaște statul palestinian în zilele următoare apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax