
stirile imobiliare
Pictura pe autobuz a fost realizată weekendul trecut de 1.000 de copii de toate vârstele din Timișoara, care au participat la evenimentul „Ziua Puilor de CODRU”, organizat de 1 iunie.
Inițiativa „a adus împreună creativitatea, bucuria copilăriei și implicarea comunității”, au transmis marți, prin intermediul unui comunicat, organizatorii evenimentului.
„Acest autobuz a fost pictat de peste 1000 de Pui de CODRU. Au fost atât de mulți participanți doritori și entuziasmați, de vârste atât de diferite, încât a fost imposibil să păstrăm desenul inițial conform planului. Așa că am lăsat actul creativ să curgă. Ulterior, am finisat detalii pentru a aduce schița cât mai aproape de compoziția inițială, dar păstrând amprenta autentică a copiilor. Entuziasmul lor de a-și vedea pictura circulând prin oraș va fi de neprețuit”, a declarat Elena Aronoaie-Adorian, director creativ CODRU Festival, care a inițiat acest proiect.
Autobuzul circulă pe linia 33B și pleacă de la Catedrala Mitropolitană spre Calea Șagului.
„Autobuzul devine astfel nu doar un mijloc de transport, ci o galerie de artă mobilă, care poartă mai departe inocența, energia și expresivitatea copiilor”, mai arată comunicatul.
Proiectul a primit sprijinul Casei de Cultură Timișoara și STPT.
Articolul „Autobuzul puilor de CODRU”, pictat de peste 1.000 de copii, circulă în Timișoara apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„Autobuzul puilor de CODRU”, pictat de peste 1.000 de copii, circulă în Timișoara, începând de miercuri. Autobuzul pictat va circula timp de o lună și poate fi văzut până în 3 iulie.
Articolul „Autobuzul puilor de CODRU”, pictat de peste 1.000 de copii, circulă în Timișoara apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax