
stirile imobiliare
Premierul Ilie Bolojan a recunoscut că nivelul de salarizare din educație nu este cel dorit, dar a explicat că „asta este ceea ce poate România în momentul de față”.
„Nivelul de salarizare din educație nu este cel pe care eu personal îl doresc și nici uj dascăl nu îl consideră rezonabil. Așa este. Dar asta este ceea ce poate România în momentul de față”, a declarat premierul la TVR 1.
Bolojan a precizat că salariile din educație nu au fost reduse, nivelul de salarizare rămânând același.
El a anunțat că o analiză serioasă privind majorarea salariilor va fi posibilă după finalizarea perioadei de criză, estimată pentru sfârșitul anului 2026.
„Ceea ce se poate face în anii următori este ca în momentul în care trecem de această perioadă de criză, finalul anului 2026, până când sunt plafonate salariile în tot sectorul public, să ne putem pune problema unei analize serioase legate de nivelul cu care se majorează aceste salarii”, a explicat premierul.
Bolojan a subliniat că preferă să fie realist cu angajații din educație: „Eu nu sunt aici să le spun oamenilor lucruri care nu pot fi făcute, știind situația dificilă în care ne găsim. Sunt aici să le spun ceea ce se poate face în condițiile date”.
Bolojan: Nu cedez în fața sindicatelor, norma profesorilor va rămâne majorată
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că nu va ceda în fața presiunii sindicatelor din Educație. „Ce am decis este rezultatul unei analize a activității din învățământ”, a spus Bolojan.
Premierul Ilie Bolojan a explicat de ce a fost majorată norma privind orele predate de profesori.
„Am fost nevoiți să luăm măsuri de corecție bugetară (…) Norma a fost majorată cu două ore ceea ce a avut efecte în sistemul de învățământ”, a declarat premierul Ilie Bolojan, luni seara, la TVR.
„Avem aproximativ 230.000 de posturi ocupate de 160.000 de titulari”, iar diferența este asigurată prin „posturi la plata cu ora și suplinitori”, a explicat Ilie Bolojan adăugând că majorarea normei de predare efectivă a redus la jumătate numărul de posturi la plata cu ora și că numeroși suplinitori vor fi înlocuiți de profesori titulari.
Norma de 20 de ore este la nivelul european, precum în Franța și Spania, a fost remarca lui Ilie Bolojan.
El a recunoscut că nivelul salariilor nu este satisfăcător și a anunțat când ar putea avea loc majorarea veniturilor cadrelor didactice.
Măsurile luate în educație vor duce la o economie de aproximativ 10% din bugetul Educației. Cifrele exacte vor fi anunțate peste o lună, a precizat Ilie Bolojan.
Articolul Bolojan despre salariile profesorilor: „Asta este ceea ce poate România în momentul de față” / El a spus că nu cedează în fața sindicatelor apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Premierul Ilie Bolojan spune că salariile din educație nu sunt suficiente, dar aceasta este situația pe care România o poate susține acum, iar o creștere reală va fi analizată după 2026. În același timp, el menține majorarea normei de predare și nu va ceda presiunilor sindicatelor.
Articolul Bolojan despre salariile profesorilor: „Asta este ceea ce poate România în momentul de față” / El a spus că nu cedează în fața sindicatelor apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax