
stirile imobiliare
Casa Abbots Mead, situată pe Barnet Lane din Elstree, Hertfordshire, a fost achiziționată de regizorul american în 1965 și a servit drept punct de bază pentru producția unor filme celebre precum The Shining, Barry Lyndon, A Clockwork Orange și 2001: A Space Odyssey.
Proprietatea cu nouă dormitoare, marcată de o plăcuță albastră în memoria lui Kubrick, este listată spre vânzare la un preț de referință de 6.950.000 de lire sterline.
Regizorul a locuit aici timp de 14 ani, înainte de a se muta la domeniul Childwickbury, în apropiere de St Albans, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale, în 1999. Clădirea i-a fost vândută inițial de Eric Cowell, tatăl producătorului Simon Cowell.
Iată cum descrie agenția casa: „O șansă unică de a deține o veritabilă bucată de istorie cinematografică. Apropierea de studiourile Elstree făcea din această vilă locul ideal pentru Kubrick și familia sa. El și-a coordonat o parte importantă din cele patru filme direct de aici, urmărind îndeaproape fiecare detaliu al producției.”
Interiorul păstrează detalii de epocă — scări sculptate, șeminee impunătoare și plafoane înalte — iar grădina dispune de piscină încălzită, saună, două sere și o mic livadă.
În incintă se mai află un apartament cu două camere deasupra uneia dintre garaje și o casă separată cu patru dormitoare, denumită Abbots Mead Lodge, înconjurată de propriul ei spațiu verde privat.
În 2015, Katharina Kubrick, fiica regizorului, a revenit aici pentru un reportaj la „The One Show” de pe BBC One. Ea a povestit atunci cu umor cum tatăl ei edita „A Clockwork Orange” în garaj: „Îmi amintesc că, într-o duminică, niște fete au bătut la ușă și tata a deschis.
L-au întrebat dacă Stanley Kubrick e acasă, iar el le-a răspuns: «Îmi pare rău, nu e aici». Eu râdeam stând sus, pe scări.”
Articolul Casa în care a locuit regizorul Stanely Kubrick, scoasă la vânzare pentru aproape 7 milioane de euro apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
„O șansă unică de a deține o veritabilă bucată de istorie cinematografică”
Articolul Casa în care a locuit regizorul Stanely Kubrick, scoasă la vânzare pentru aproape 7 milioane de euro apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax