
stirile imobiliare
„Eu îmi doresc să fiu o candidatură comună și mă bucur foarte mult că știu că și cei doi președinți de partid își doresc asta, adică și Ilie Bolojan și Dominic Fritz își doresc o candidatură comună. Cred că putem face o treabă foarte bună împreună”, a declarat Cătălin Drulă.
Despre potențiali contracandidați în cursă, fostul președinte USR a susținut: „Eu am un respect și pentru cei care sunt deja în executivul PNL la nivel local. De Ciprian Ciucu mă leagă și o prietenie veche și cred că putem face o echipă bună cu sectorul 6, cu primăria generală. (…) Am lucrat și foarte bine și cu domnul Bujduveanu cât a fost primar, a avut în atribuții transportul în comun și chiar am discutat despre niște proiecte în anii ăștia 2022-2023. Cred în continuare că putem face o echipă la București într-o formulă extinsă cu o majoritate”.
În legătură cu propunerea liberalului, Sebastian Burduja de a organiza alegeri primare pentru selectarea unui candidat unic, Cătălin Drulă a declarat: „Asta denotă și că și la PNL se înțelege că e nevoie de un candidat comun”.
Scenariul amânării alegerilor locale
Despre un scenariu de amânare a alegerilor locale, Drulă a amintit acțiunile guvernului Ciolacu. „E unul dezastruos. Cel care a blocat alegerile a fost Marcel Ciolacu, cât timp a fost la guvern. A refuzat să emită hotărâri de guvern pentru organizarea alegerilor parțiale, conform legii. Care, așa cum spuneam mai devreme, prevede că în 90 de zile trebuie organizate. Și e cazul faimos de la sectorul 5. Și noi chiar atunci USR-ul l-am dat în judecată”.
Privind sprijinul Partidului Național Liberal în potențială sa candidatură și despre colaborarea în vederea alegerilor locale, Drulă a afirmat: „Cred că e un semnal important pentru bucureșteni că pe dreapta putem avea o candidatură comună. Și aici, apropo, mi-aș dori poate chiar să avem o zonă mai extinsă și partidele mai mici care au un program foarte compatibil cu al nostru să discutăm și să ajungem la niște soluții comune. Pentru că avem într-adevăr acest pericol al extremismului”.
Articolul Cătălin Drulă, despre cursa pentru Primăria București: Eu îmi doresc să fiu candidat comun apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Fostul președinte USR și potențial candidat la alegerile locale din Municipiul București, a declarat, miercuri, la Digi24 că își dorește o candidatură comună la alegerile pentru Primăria Municipiului București.
Articolul Cătălin Drulă, despre cursa pentru Primăria București: Eu îmi doresc să fiu candidat comun apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax