
stirile imobiliare
Aeronava Boeing 787-8 Dreamliner, care avea 242 de persoane la bord, cu destinația Aeroportul Gatwick din Marea Britanie, a început să piardă din înălțime la câteva secunde după decolare, joi. În urma impactului cu solul, 241 de persoane din avion și-au pierdut viața și doar o persoană a supraviețuit, iar la acest număr se adaugă și decesele provocate la sol.
Cel puțin 270 de cadavre au fost recuperate de la locul prăbușirii avionului, a declarat reporterilor Dhaval Gameti, președintele Asociației medicilor tineri de la Colegiul medical B.J., potrivit Reuters.
Atât compania aeriană, cât și autoritățile din India analizează mai multe aspecte ale accidentului, inclusiv probleme legate de propulsia motorului, de flapsuri și de motivul pentru care trenul de aterizare a rămas deschis în timp ce avionul a decolat și apoi a coborât.
Vineri, una dintre cele două cutii negre ale avionului Boeing 787 Dreamliner care se îndrepta spre Londra Gatwick a fost recuperată de la locul accidentului. În acest sens, sunt așteptate noi informații în perioada următoare.
Articolul Catastrofa aviatică din India: Care este noul bilanț al deceselor apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Bilanțul victimelor tragediei aviatice al Air India de joi a crescut sâmbătă la 270 de morți, acest număr incluzând și persoanele decedate în impactul cu solul.
Articolul Catastrofa aviatică din India: Care este noul bilanț al deceselor apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax