Deși au fost mai închiriate mai multe birouri în al treilea trimestru al acestui an decât în...
Actualitate
După ce pachetul de măsuri fiscal-bugetare a trecut de Curtea Constituțională, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că...
Configurația locuințelor ar putea să se schimbe având în vedere modificările apărute în configurarea gospodăriilor. În 19...
Proiectul Autostrăzii A3 (Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea) are nevoie de finanțare. Ca...
Asigurarea unor prețuri de tranziție pentru electricitate a fost solicitată din nou de asociația de oțel germană...
Locuințe, spații pentru servicii medicale și de agrement, precum și funcțiuni complementare sunt propuse să fie realizate...
Patru hale cu suprafața construită totală de peste 8 mii mp vor fi construite pentru înființarea unei...
Două proiecte de investiții în dezvoltarea de spații industriale se află în etapa premergătoare obținerii autorizației de...
Suspendarea procedurilor de achiziție publică din cadrul proiectelor finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare POIM 2014 –...
Sunt mai puțini cei care decid acum să-și construiască o casă, iar unii dezvoltatori rezidențiali, pe fondul...
Doka, liderul mondial în furnizarea de sisteme și soluții inovatoare de cofrare, a sărbătorit un moment important...
O nouă investiție a unei companii multinaționale urmează să fie realizată în țara noastră. Planul vizează edificarea...
Investitori imobiliari străini pregătesc edificarea în Capitală a unei clădiri cu regim mare de înălțime, proiectul parcurgând...
În sprijinul producătorilor de energie electrică, a clienţilor finali de energie electrică şi a deţinătorilor de instalaţii...
Noi modificări ale Codului fiscal au fost propuse de către un grup format din 48 de parlamentari...
Proiectele contractate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 aflate în pericol de a pierde finanțare din cauza neîncadrării...
Proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind achizițiile publice au fost inițiate de Comisia Europeană împotriva Ungariei,...
Proiectele de construire a două mari stadioane – Dinamo din București și cel din Timișoara – sunt...
Cum în prezent unitățile administrativ-teritoriale au înregistrat blocaje ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele...
Anularea autorizațiilor de construire a unor mari ansambluri rezidențiale a fost cerută în instanță de către primarul...
Pentru a putea fi edificate pe terenul dintr-un municipiu mai multe construcții cu spații pentru servicii și/sau...
Este în pregătire proiectul ce urmăreşte extragerea, prin lucrări miniere la zi, a zăcământului de nisip şi...
Proprietarul unui teren situat într-un municipiu din țară a pregătit proiectul de dezvoltare a unui ansamblu rezidențial....
Fluctuațiile prețurilor de vânzare a materialelor de construcții îi fac pe cumpărători să fie extrem de precauți...
CFR are în derulare pe magistrala 100, între București și Craiova, lucrări de tip quick wins privind...
Mai multe corpuri de clădire cu destinație turistică și servicii conexe urmează să fie edificate în cadrul...
Locuri de parcare, spații pentru agrement, sport și funcțiuni asociate sunt prevăzute să fie edificate în cadrul...
Dacă sunteti proprietarul unei clădiri monument istoric trebui să știți că vor fi modificate unele prevederi importante...
Volumul lucrărilor de construcții a crescut în ultima lună din vară, atingând un nou vârf anul acesta,...
Urmează să fie expropriate toate imobilele proprietate privată de pe coridorul Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț,...