Ministrul Emil Hurezeanu a spus că este vorba de un număr de 300 de persoane care...
Mediafax Economic
Acest subiect, legat de consumul de alcool, a fost abordat în cadrul celei de-a 31-a ediții...
Indicele BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii românești listate, vine după...
Noile măsuri confirmă angajamentul companiei față de respectarea suveranității digitale și a dreptului la confidențialitate în...
„A venit la Voluntari acum doi ani și jumătate, preluând o echipă construită înainte de venirea...
Negocierile sunt în curs de desfășurare și nu s-a ajuns la niciun acord în acest stadiu....
Într-o postare făcută pe Facebook luni seara, ministrul Mediului susține că este nevoie de reformă la...
Apele Române anunță luni că sunt monitorizate continuu cursurile de apă Corund, Târnava Mică,...
Autoritățile israeliene nu au comentat până acum informațiile difuzate de presa iraniană.
Incidentul survine pe fondul unor...
Pe 16 iunie, peste 150 de participanți (studenți, autorități, membri ai comunității locale, reprezentanți ai presei...
„Am sesizat această eroare, să zic așa, în statutul parlamentarilor, pe care, prin acest proiect, ne...
Greva spontană a început în timpul unei ședințe de rutină, pe parcursul căreia însoțitorii de galerie,...
Parlamentul Ungariei, în care partidul de dreapta Fidesz al prim-ministrului Viktor Orban deţine o largă majoritate,...
„La 1 iulie 2025, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, deschide ușa haosului: plafonarea prețurilor la energie electrică...
Întrebat despre rapoartele conform cărora Iranul dorește să lucreze pentru o rezoluție, Trump a răspuns „da”...
În timp ce pesimismul economic este la ordinea zilei în țară, industria construcțiilor oferă un contraexemplu...
Se așteaptă ca România să înregistreze în sezonul următor cea mai mare recoltă de grâu din...
Sediului Partidului Socialist din centrul Marsiliei a fost vandalizat, fiind acoperit cu mesaje antisemite, primul incident...
Este pentru a șasea oară în ultimii 10 ani când agenția primește acest prestigios titlu –...
După ce mai mulți comandanți militari și oameni de știință implicați în programul nuclear iranian au...
Acuzațiile vin după declarațiile date de Nicușor Dan, aflat în vizită oficială la Chișinău marți,...
Un pui de pisică, care a căzut într-o fântână adâncă de patru metri, a fost salvat...
Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) le-a transmis angajaților să oprească aplicarea sancțiunilor pentru încălcările...
Curtea Supremă a SUA a revigorat luni o acțiune legală intentată de Dieceza Catolică din Albany...
Întâlnirea a avut loc la Vatican și a inclus o delegație a echipei filmului Maserati: The...
Ministerul Educației și Cercetării a semnat luni contractul de finanțare aferent proiectului Practici transformaționale în consilierea...
Mijlocașul defensiv revine astfel în Bănie, după un an petrecut în Arabia Saudită, la Al-Wehda.
Crețu, supranumit...
Potrivit ministrului ucrainean al apărării, Rustem Umerov, procesul de repatriere a fost desfășurat în urma unei...