„Eu garantez, ca președinte al României, că nimeni, nici Călin Georgescu, nici altcineva din politică, nu...
Stiri ultima ora
Informația privind discuția de miercuri a fost confirmată din mai multe surse, potrivit Sky News.
Tot miercuri,...
Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Anamaria Gavrilă a fost cea care a suant la...
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale, cei doi militari fac parte din Grupul 3 EOD...
Potrivit ISU Covasna, autoritățile au fost sesizate miercuri, în jurul orei 13.00, printr-un apel la numărul...
Punctul de trecere Torkham este unul dintre cele mai importante rute comerciale dintre cele două țări...
Modificarea conducerii partidului Moldova Mare, fondat ca mișcare social-politică numită „Pentru Neam și Țară”, a fost...
Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 7 Poliție au fost sesizați,...
Potrivit procurorilor, „în perioada cuprinsă între anul 2020 și luna septembrie a anului 2024, în baza...
În 2014, aeronava care efectua zborul MH370, un Boeing 777, transporta 227 de pasageri și 12...
„România are nevoie în acest moment de un lider adevărat, ancorat în realitate, susținut, fiindcă toți...
Crin Antonescu a spus, în fața social-democraților din Dâmbovița, că se va referi o singură dată...
„Orice vot de la legătorii PSD sau PNL pentru Victor Ponta este un vot pentru Nicușor...
Președintele Franței, Emmanuel Macron, și regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, au vorbit marți, în urma reluării...
Forgery allegations against Călin Georgescu
”We have notified the criminal investigation bodies regarding the commission of the...
Un studiu al grupului de restaurante City Grill a analizat schimbările din industrie și modul în...
Prin această colecție, PENNY își propune să ofere copiilor o experiență de joacă frumoasă pe tărâmul...
Această evoluție este probabil bine primită de Banca Angliei, care monitorizează îndeaproape presiunile inflaționiste din piața...
Pentru început – ce sunt așa numitele alimente cu „calorii negative”?
Termenul „calorii negative” ar putea suna...
Kremlinul a declarat că președinții Vladimir Putin și Donald Trump se înțeleg foarte bine și au...
Zelenski a fost întrebat dacă el crede că Ucraina este suficient de implicată în negocierile de...

Corteva Agriscience susține femeile fermier din România și Republica Moldova prin granturile TalentA
În acest an, trei proiecte excepționale au fost premiate pentru potențialul lor de a stimula dezvoltarea...
Stubb a declarat că Europa se confruntă cu „unul dintre acele momente de alegere între două...
Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis (PTPA), co-fondată de Novak Djokovic, acuză ATP, WTA, ITF și ITIA...
Călin Georgescu signed the judicial control at the IPJ Ilfov headquarters.
When he arrived, Georgescu was asked...

Corteva Agriscience susține femeile fermier din România și Republica Moldova prin granturile TalentA
În acest an, trei proiecte excepționale au fost premiate pentru potențialul lor de a stimula dezvoltarea...
”AUR and POT don’t come to work, they skip work on citizens’ money! Although they scream...
”During this period, we will do our best to win the elections. We are not dealing...
Critici privind cheltuielile prezidențiale
„Nu negăm nevoia reprezentării statului român la evenimente extrem de importante. Nu negăm...
Mihai Frenț, un bărbat de 68 de ani, din satul Valea lui Bosiem, comuna Tătărani, județul...