
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al clubului, antrenorul a semnat un contract valabil până în 30 iunie 2027.
„De-a lungul vieții sale, Cristian Eugen Chivu a trecut prin experiențe și provocări de o amploare uriașă, evenimente care l-au format ca om și ca profesionist, legându-l de culorile Nerazzurri, pe care acum revine să le reprezinte în a treia sa viață la Inter, ca antrenor al primei echipe”, se arată în comunicat.
„În cei șapte ani în care Chivu a îmbrăcat tricoul lui Inter, există un episod care povestește despre relația sa cu clubul și fanii, mai mult decât succesele, mai mult decât trofeele, mai mult decât cele 169 de apariții și 3 goluri în tricoul nerazzurrilor. Pe 24 martie 2010, la 77 de zile după ce suferise acea teribilă fractură craniană la Verona împotriva lui Chievo, Chivu a revenit pe teren, purtând o cască de protecție. O zi care a reprezentat un nou început pentru Cristian, care cu câteva luni înainte își riscase mai mult decât cariera. Un început salutat cu ovații de fanii nerazzurri la prima lovitură de cap nevinovată a fundașului: o emoție greu de explicat pentru Cristian, care din acel moment va juca pentru tot restul carierei sale purtând o cască, scoasă doar pentru a sărbători succese și trofee”, mai scriu reprezentanții lui Inter.
Aceștia notează că în 2018 a făcut primii pași ca antrenor la Inter.
„Aventura lui Chivu a început cu juniorii sub 14 ani, apoi a continuat cu cei sub 17 și 18 ani, până a ajuns pe banca Primavera în vara anului 2021, un test important și provocator pentru un om ambițios ca el. În primul său sezon a câștigat un minunat Scudetto, al zecelea din istoria Primavera Nerazzurri, apoi a părăsit Inter la sfârșitul sezonului 2023/24. În februarie 2025 a venit șansa de a antrena o primă echipă: Cristian a fost chemat de Parma pentru a încerca să obțină o salvare complicată în Serie A 2024/25. Misiune îndeplinită: în 13 meciuri, echipa a câștigat 16 puncte și a reușit să își câștige locul în prima ligă. Acum, Cristian Chivu începe o nouă experiență la Nerazzurri, a treia din cariera sa: o experiență pe care o va trăi ca întotdeauna ghidat de valorile dăruirii, spiritului de sacrificiu și muncii asidue”, adaugă reprezentanții lui Inter Milano.
Articolul Cristian Chivu a fost prezentat oficial la Inter Milano. Contract până în 2027 apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Clubul Internazionale Milano l-a prezentat luni oficial pe Cristian Chivu ca nou antrenor al echipei.
Articolul Cristian Chivu a fost prezentat oficial la Inter Milano. Contract până în 2027 apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax