
stirile imobiliare
„În şedinţa din data de 1 iulie 2025, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de hotărârile adoptate în unanimitate de toate adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor constituite la nivelul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, referitoare la necesitatea respectării stabilităţii statutului constituţional al judecătorilor şi procurorilor. Plenul solicită ferm autorităţii legislative şi autorităţii executive ca orice demers normativ referitor la activitatea autorităţii judecătoreşti să fie precedat de un dialog real şi onest cu reprezentanţii acesteia”, potrivit unui comunicat de presă.
Consiliul Superior al Magistraturii reiterează faptul că „imperativul asigurării independenţei justiţiei nu este susceptibil de nicio derogare, iar garanţiile asociate acestui principiu trebuie să fie asumate şi respectate şi de către celelalte puteri în stat”.
„Este bine-cunoscut că atât salarizarea judecătorilor şi procurorilor, cât şi regimul de pensionare nu constituie privilegii, ci reprezintă aspecte esenţiale ale statutului acestora şi garanţii incontestabile ale principiului independenţei justiţiei, în vederea asigurării unui act de justiţie eficient şi de calitate, în beneficiul cetăţeanului. În condiţiile în care regimul de pensionare a judecătorilor şi procurorilor a fost reformat substanţial începând cu anul 2024, repunerea în mod recurent în discuţie a acestor aspecte, într-o manieră tendenţioasă, este de natură să conducă la o veritabilă stigmatizare a magistraţilor, care, în pofida unor condiţii extrem de dificile, şi-au îndeplinit şi continuă să-şi îndeplinească misiunea constituţională cu onestitate şi profesionalism”, se arată în finalul comunicatului.
Articolul CSM: Salarizarea şi regimul de pensionare al judecătorilor şi procurorilor nu sunt privilegii apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Salarizarea şi regimul de pensionare al magistraţilor nu sunt privilegii, ci elemente esenţiale ale statutului lor şi garanţii incontestabile ale principiului independenţei justiţiei, transmite CSM, în contextul în care Guvernul trebuie să ia măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
Articolul CSM: Salarizarea şi regimul de pensionare al judecătorilor şi procurorilor nu sunt privilegii apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax