
stirile imobiliare
Președintele american Donald Trump spune că există o „căldură” între el și președintele rus Vladimir Putin și că aceasta s-a simțit în timpul summitului desfășurat la Anchorage, Alaska, potrivit CNN.
„Ați văzut asta când el a coborât din avion, eu am coborât din avion, există o căldură acolo pe care nu poți, știți, există un sentiment decent… și este un lucru bun, nu un lucru rău”, a declarat președintele Americii.
Întrebat despre convorbirea telefonică de luni dintre el și Putin, care a avut loc în timp ce șapte lideri europeni și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se aflau la Casa Albă, Trump a spus că nu a vorbit cu liderul rus în fața celorlalți lideri mondiali, pentru că a considerat că ar fi „o lipsă de respect” față de Putin.
„Nu am făcut-o în fața lor, am crezut că ar fi lipsit de respect față de președintele Putin, știți că nu aș face asta, pentru că ei nu au avut cele mai calde relații și, de fapt, președintele Putin nu ar vorbi cu oamenii din Europa. Adică, asta a fost de fapt o parte a problemei”, a adăugat președintele.
Articolul Donald Trump: Am simțit „căldură” între mine și Putin la summitul din Alaska apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Donald Trump spune că are o relație de „căldură” cu Vladimir Putin, lucru pe care l-a simțit la summitul din Alaska. El explică faptul că nu a vorbit cu liderul rus la telefon în fața celorlalți lideri și a lui Volodimir Zelenski, pentru că ar fi considerat acest gest lipsit de respect față de Putin.
Articolul Donald Trump: Am simțit „căldură” între mine și Putin la summitul din Alaska apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax