
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al companiei, decizia Consiliului de Administrație urmărește să asigure continuitatea operațională și stabilitatea companiei, menținând activitatea de producere a energiei termice și electrice esențială pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.
Mihai Volf are o experiență solidă de peste 37 de ani în cadrul companiei, fiind responsabil pentru managementul juridic și conformitatea operațională a ELCEN, potrivit companiei.
„Prioritatea noastră este menținerea stabilității companiei, asigurarea serviciilor esențiale și transparența în administrarea activității ELCEN. Avem încredere că experiența și profesionalismul domnului Mihai Volf vor permite companiei să traverseze această perioadă în siguranță”, a transmis Consiliul de Administrație al ELCEN.
Procurorii DNA au dispus punerea sub control judiciar pentru 60 de zile a directorului general al ELCEN, Claudiu-Ionuț Crețu-Sârbu, și a directorului comercial, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, acuzați de luare de mită și complicitate la luare de mită.
Articolul ELCEN anunță numirea unui director general interimar apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Consiliul de Administrație al ELCEN a decis numirea lui Mihai Volf în funcția de director general interimar, după ce fostul director general a fost plasat sub control judiciar pentru fapte de corupție.
Articolul ELCEN anunță numirea unui director general interimar apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax