
stirile imobiliare
Liderii Hamas au confirmat, vineri, că sunt de acord să elibereze un ostatic cu dublă cetăţenie americano-israeliană, despre care se crede că este ultimul ostatic american în viaţă reţinut în Gaza, după ce au primit o propunere din partea mediatorilor americani de a continua negocierile care privesc faza a doua a acordului de încetare a focului.
Un prizonier în viață și patru cadavre în schimbul reluării dicuțiilor de pace
Hamas a declarat că a răspuns astfel „pozitiv” la propunerea care i-a fost prezentată în privința reluării negocierilor. De asemenea, gruparea militantă a spus că va elibera cadavrele altor patru ostatici cu dublă naționalitate, fără a oferi detalii suplimentare, precizează Reuters, care a adăgat că Israelul nu a avut niciun fel de reacție la anunțul făcut de Hamas.
Acordul privind eliberarea lui Edan Alexander, un tânăr de 21 de ani din New Jersey, soldat din Forțelor de Apărare Israelului, cu cetățenie israeliano-americană, luat ostatic în timpul atacului din 7 octombrie 2023 asupra Israelului de către Hamas, s-a negociat în mai multe întâlniri, care au avut loc între liderii Hamas și negociatorul american Adam Boehler, în capitala Qatarului.
Israelul a cerut eliberarea tuturor ostaticilor fără să demareze noi negocieri cu Hamas
Potrivit sursei citate, trimisul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat reporterilor de la Casa Albă, la începutul lunii martie, că obținerea eliberării lui Alexander este o „prioritate de vârf”.
Statele Unite, Qatar și Egipt au încercat să rezolve conflictul dintre gruparea islamică și Israel pentru a relua negocierile celei de-a doua etapă a acordului de încetare a focului, pentru eliberarea prizonierilor ținuți în Gaza și pentru a sprijini intrarea ajutoarelor umanitare în Gaza.
La începutul lunii martie, Israelul a blocat intrarea camioanelor cu ajutoare în Gaza, iar Hamas a cerut mediatorilor egipteni și qatari să intervină. Cea de-a doua fază a acordului de pace presupune discuții asupra unei decizii de retragere completă a trupelor israeliene din Gaza. Israelul a cerut grupării palestiniene să elibereze toți ostaticii, fără a începe etapa următoare a armistițiului, obținut la insistențele SUA, Egipt și Quatar, a adăugat sursa citată.
Articolul Eliberarea ostaticului american și returnarea a patru cadavre – schimbul propus de Hamas Israelului pentru reluarea discuțiilor de încetare a focului apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Hamas a anunțat că este de acord să elibereze un ostatic cu dublă cetățenie, israeliano-americană, și să returneze patru cadavre ale unor cetățeni cu dublă naționalitate, contra reluării negocierilor privind cea de-a doua fază a acordului de încetare a focului. Potrivit Reuters, gruparea consideră că răspunde astfel „pozitiv” la propunerea de reluare a negocierilor, prezentată joi.
Articolul Eliberarea ostaticului american și returnarea a patru cadavre – schimbul propus de Hamas Israelului pentru reluarea discuțiilor de încetare a focului apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax