
stirile imobiliare
Unul dintre criticii lui Lars Klingbeil este fiul cel mare al fostului cancelar social-democrat Willy Brandt, al cărui Ostpolitik – politica de deschidere față de Europa de Est, în special față de Uniunea Sovietică și Germania de Est (RDG) în timpul Războiului Rece – continuă să aibă o influență puternică asupra partidului, scrie Financial Times.
Peter Brandt, un istoric în vârstă de 76 de ani, a semnat o moțiune în cadrul SPD care critică planurile guvernului privind reînarmarea și pledează pentru o „revenire treptată la destindere și cooperare cu Rusia”.
„Suntem departe de o revenire la o ordine stabilă de pace și securitate în Europa”, se arată în Manifestul publicat înaintea conferinței SPD din această săptămână.
Deși întărirea capacităților de apărare în Germania și în Europa este considerată „necesară”, autorii documentului subliniază că acest demers „trebuie integrat într-o strategie de dezescaladare și construire treptată a încrederii, nu într-o nouă cursă a înarmării”.
Peter Brandt a declarat pentru Financial Times că Lars Klingbeil a aprobat noile cheltuieli pentru apărare „fără să verifice dacă acesta este cu adevărat punctul de vedere al majorității membrilor partidului”.
„Este o problemă. Poziția conducerii nu reflectă clar ceea ce cred majoritatea membrilor”, a adăugat Brandt.
Criticile apar în contextul în care Klingbeil, vicecancelar în guvernul de coaliție condus de creștin-democratul Friedrich Merz, pregătește o majorare masivă a bugetului apărării.
Revolta din partid ar putea crea probleme pentru Klingbeil, care a negociat acordul de coaliție cu Merz după cel mai slab rezultat electoral al SPD din istorie.
Dizidenții ar putea îngreuna adoptarea legilor privind bugetul, livrările de arme și revenirea planificată la serviciul militar obligatoriu, într-un parlament unde coaliția are o majoritate fragilă de doar 13 locuri.
Semnatarii Manifestului susțin că prioritatea ar trebui să fie căutarea păcii
Ralf Stegner, unul dintre autorii documentului, a stârnit controverse luna trecută, după ce s-a aflat că a zburat în aprilie în Azerbaidjan pentru a se întâlni cu oficiali ruși, inclusiv un fost prim-ministru și un reprezentant sancționat de UE.
Stegner și-a apărat participarea, menționând că și parlamentari din CDU au fost prezenți, în scopul menținerii unor canale de comunicare deschise cu Moscova.
„Trebuie să poți vorbi cu toată lumea”, a spus el pentru FT. „Simplul fapt că vorbești cu cineva nu înseamnă că ești de acord cu ce spune, sau că ești agent al unei terțe părți – este, desigur, un nonsens total”.
Poziția lui Stegner subliniază nostalgia din SPD față de Ostpolitik-ul lui Willy Brandt. Potrivit FT, membrii SPD care s-au înscris în perioada în care Brandt conducea formațiunea și care sunt acum în jur de 60 de ani, reprezintă 58% din totalul membrilor.
Însă Klingbeil este reprezentantul unei „noi școli de gândire în partid”. Parlamentarii tineri ai SPD sunt mai pragmatici în privința Rusiei, spun analiștii.
Klingbeil, care avea 11 ani când a căzut Zidului Berlinului, a încercat să schimbe orientarea politicii externe a partidului. Într-o serie de discursuri și editoriale acesta a declarat că partidul a „eșuat în a observa că lucrurile începuseră de mult să ia o altă direcție” în Rusia.
Peter Brandt consideră că amenințarea rusă este exagerată
Peter Brandt, care afirmă că nu a fost niciodată pe aceeași lungime de undă cu tatăl său, a spus că a semnat Manifestul deoarece consideră că amenințarea rusă este exagerată.
„Nu cred în ideea că Rusia va ataca NATO”, a spus el. „Armata rusă și-a arătat slăbiciunile în războiul din Ucraina.”
El a adăugat că NATO „este acum superioră convențional armatei ruse. Chiar și fără americani.” A descris, de asemenea, noul obiectiv al NATO de a cheltui 5% din PIB pentru apărare drept „irațional”.
„Abordarea rațională ar trebui să fie: întâi faci o analiză a amenințărilor”.
Articolul Germania între reînarmare și moștenirea Ostpolitik: social-democrații sunt divizați în privința relației cu Rusia apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Diviziunile din cadrul Partidului Social-Democrat German (SPD) privind reînarmarea și relațiile cu Rusia sunt pe cale să iasă la suprafață la congresul care începe vineri, în contextul în care liderul partidului, Lars Klingbeil, se confruntă cu un val de critici din partea vechii gărzi a formațiunii.
Articolul Germania între reînarmare și moștenirea Ostpolitik: social-democrații sunt divizați în privința relației cu Rusia apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax