
stirile imobiliare
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că Guvernul își asumă răspunderea pe proiectul privind austeritatea.
„În acest sens ne propunem ca după ședința de guvern să depunem acest proiect la Parlament, iar cel mai târziu marți, data ședinței Ecofin, să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii după preluarea amendamentelor și analizarea acestora în ședința de guvern care se va organiza la începutul săptămânii viitoare”, a spus Bolojan.
Cota standard a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) va fi de 21%, iar cea redusă, de 11%. Asta se va aplica unui număr restrâns de bunuri și servicii, potrivit proiectului.
De asemenea, se majorează mai multe taxe și impozite, dar și acciza pentru țigări, alcool și carburant.
Sindicatele amenință cu proteste masive din cauza măsurilor de austeritate anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Articolul Ilie Bolojan, despre legea austerității: Cel mai târziu marți să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că cel mai târziu marți, când este data ședinței Ecofin, să se intre pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumarea răspundării pe proiectul privind Legea Austerității.
Articolul Ilie Bolojan, despre legea austerității: Cel mai târziu marți să intrăm pe ultima parte a procedurii parlamentare de asumare a răspunderii apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax