
stirile imobiliare
„Evenimentul a avut un impact mediu spre major, dar limitat la o zonă relativ restrânsă, însă dens populată. Monitorizarea s-a încheiat la ora 16:00, când valorile au intrat pe un trend descendent, fără risc de noi creşteri”, se arată în comunicatul remis joi de minister.
În urma incendiului de amploare produs marţi seara, la complexul comercial Dragonul Roşu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate – ANMAP şi Administraţia Naţională de Meteorologie RA, a mobilizat specialişti şi resurse pentru a evalua în timp real impactul asupra calităţii aerului din Bucureşti.
În dimineaţa zilei de miercuri, concentraţiile de particule fine din aer (PM10 şi PM2.5) au fost de câteva ori mai mari decât într-o zi obişnuită, arată analiza. Expunerea la astfel de niveluri poate provoca iritaţii ale căilor respiratorii, tuse, disconfort respirator şi poate agrava afecţiuni deja existente, precum astmul sau bolile de inimă. Persoanele sănătoase nu dezvoltă efecte grave după câteva ore de expunere, dar copiii, vârstnicii şi cei cu probleme respiratorii sau cardiovasculare pot resimţi mai acut aceste episoade.
Pentru monitorizarea aerului, s-a acţionat cu trei autolaboratoare mobile: autolaboratorul din dotarea DJM Bucureşti, amplasat de dimineaţă în zona Vitan-Bârzeşti, şi alte două autolaboratoare de la DJM Giurgiu, zona CET Progresul, şi DJM Prahova, amplasat în localitatea Tunari.
Analiza datelor a fost completată cu cele provenite de la 30 de staţii ale Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului, amplasate în aglomerarea Bucureşti-Ilfov.
Poluanţii monitorizaţi au inclus: PM10, PM2.5, oxizi de azot, dioxid de sulf, monoxid de carbon, amoniac, hidrogen sulfurat şi compuşi organici volatili.
În noaptea incendiului, în condiţii de calm atmosferic, fumul s-a deplasat aproape de sol, provocând concentraţii ridicate de particule în cartierul Berceni, unde valorile orare de PM10 au atins 150–200 µg/m³.
Valorile cele mai mari înregistrate de autolaborator: PM10 – 127 µg/m³, PM2.5 – 100 µg/m³, NO2 – 53 µg/m³, CO – 4,68 mg/m³, H2S – 4,4 µg/m³, NH3 – 18,4 µg/m³.
Depăşirea valorii limită zilnice pentru PM10 s-a produs doar la staţia B17 – Colegiul Tehnic Mihai Bravu (58,7 µg/m³).
După ora 12:00, concentraţiile au scăzut rapid, revenind la niveluri similare cu cele din zilele anterioare.
„Mulţumesc specialiştilor din teren care au reacţionat prompt şi au lucrat ore întregi pentru a colecta date esenţiale pentru sănătatea oamenilor. Am mobilizat toate resursele disponibile pentru a înţelege şi limita efectele acestui eveniment. Vom continua să publicăm transparent toate informaţiile, iar Garda Naţională de Mediu va verifica respectarea legislaţiei şi va lua măsurile care se impun”, a declarat ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Garda Naţională de Mediu a demarat o acţiune specifică de control, având în vedere raportul ISU privind cauzele incendiului şi rezultatele monitorizării efectuate de autolaboratoarele ANMAP.
Articolul Impact mediu spre major asupra sănătăţii locuitorilor, după incendiul de la Dragonul Roşu apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prezintă joi concluziile specialiştilor după incendiul de la Dragonul Roşu, precizând că acesta a avut impact mediu spre major asupra calităţii aerului şi sănătatea populaţiei
Articolul Impact mediu spre major asupra sănătăţii locuitorilor, după incendiul de la Dragonul Roşu apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax