
stirile imobiliare
Ministerul Energiei informează că, duminică, personalul de specialitate de la Unitatea Minieră de Cariere (UMC) Rovinari a constatat o amplificare a fenomenului de instabilitate a frontului de lucru al excavatorului 1400-07, pe direcția de excavare vest – sud-vest.
„Zona respectivă reprezintă confluența perimetrelor de excavare Tismana I și Tismana II, o regiune cunoscută pentru structura geologică faliată, monitorizată continuu încă din anul 2017. Instabilitatea recentă a fost accentuată de precipitațiile din ultima perioadă, conducând la dislocarea de material care a afectat transportorul cu bandă T4 din circuitul comun al excavatoarelor 1400-07 și 1400-06. Imediat după constatarea fenomenului, conducerea Complexului Energetic Oltenia a mobilizat echipele tehnice specializate pentru evaluarea situației și stabilirea măsurilor necesare de stabilizare a frontului. În paralel, au fost retrase preventiv din zona cu risc de alunecare următoarele utilaje: MH 4400X170, CBS 1200 și E 1400-07”, transmite Ministerul Energiei.
Nu au existat persoane rănite, nu s-au înregistrat incidente care să pună în pericol siguranța angajaților sau a altor echipamente, iar zona se afla oricum sub supraveghere permanentă, adaugă sursa citată.
Acum au loc lucrări pentru recondiționarea benzilor miniere afectate, iar perimetrul minier va fi repus complet în funcțiune în cel mai scurt timp.
Pentru a asigura continuitatea livrărilor de cărbune către Termocentrala Rovinari, s-a decis suplimentarea temporară a livrărilor din perimetrele Pinoasa și Roșia cu aproximativ 1.000 de tone/zi, până la data estimată de 26 iunie 2025, când se va reactiva integral circuitul de transport afectat.
„Ministerul Energiei adresează publicului asigurări că nu există niciun motiv de îngrijorare. Astfel de fenomene de instabilitate apar în mod normal în cadrul exploatărilor miniere de lignit, care sunt realizate în regim de suprafață. Ele sunt gestionate în baza unor proceduri clare și a unei monitorizări riguroase, menite să elimine riscurile pentru angajați și infrastructură”, reiese din informare.
Articolul Instabilitate la Rovinari: utilaje retrase preventiv din cariera de cărbune apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Vremea rea a agravat instabilitatea terenului la una dintre cele mai importante cariere de lignit din țară, obligând companiile să retragă utilajele și să mute producția în alte locații pentru a nu afecta centrala electrică.
Articolul Instabilitate la Rovinari: utilaje retrase preventiv din cariera de cărbune apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax