
stirile imobiliare
Incendiul de proporții din localitatea Cizer, județul Sălaj, a afectat grav un obiectiv de patrimoniu de o valoare inestimabilă – Casa „Lupuț din Cizer”, monument istoric înscris în Lista Monumentelor Istorice, care face parte integrantă dintr-o gospodărie tradițională reconstituită în urma unui proiect cu finanțare externă. Din păcate, incendiul s-a extins și la Școala Gimnazială din imediata vecinătate, afectând și corpul de clădire al acesteia.
„Conform datelor pe care le avem în prezent, la sosirea echipelor de intervenție, incendiul se manifesta necontrolat, întețit de vânt, afectând întregul ansamblu istoric: oloirea și găbănașul (ambele reconstiruiri arse în întregime), precum și casa monument (arsă parțial). Acoperișul școlii din vecinătate a ars în întregime. La fața locului au fost mobilizate mai multe autospeciale de stingere, inclusiv din cadrul ISU Cluj și SVSU Crasna. Din fericire, nu au fost raportate victime. „Casa Lupuț”, cu o vechime semnificativă și încărcătură simbolică pentru comunitatea locală, este asociată cu legenda meșterilor ce au lucrat la ridicarea bisericii din Cizer sub îndrumarea lui Horea, conducător al răscoalei țărănești din 1784”, transmite Ministerul Culturii.
Casa fusese restaurată în 2018
Restaurată în anul 2018, casa fusese reamplasată în spatele școlii și integrată într-un proiect local de valorificare a patrimoniului tradițional, care a inclus și construcția unei șuri și a unei oloiri – toate executate cu materiale tradiționale.
Ministerul Culturii, cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj și în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, face toate demersurile necesare pentru evaluarea pagubelor și identificarea măsurilor de urgență ce se impun. În prezent, zona este securizată, iar o echipă de criminaliști fac cercetarea la fața locului pentru a stabili cauzele producerii incendiului.
Deși bunurile din interior nu făceau parte din categoria patrimoniului mobil, fiind replici ale unor obiecte tradiționale, valoarea documentară și simbolică a gospodăriei reconstituite este una majoră.
Ministerul Culturii transmite că în zilele următoare, Institutul Național al Patrimoniului va desemna un restaurator specializat din zonă care să efectueze o expertiză preliminară a materialului istoric ce mai poate fi salvat.
Casa era asigurată
Casa era asigurată, iar proiectul de restaurare realizat în 2018 va sta la baza unei eventuale reconstrucții.
Un incendiu a izbucnit vineri după-amiaza la Școala Gimnazială Horea din localitatea Cizer, județul Sălaj. Flăcările s-au extins și la trei case de tip muzeu din zonă.
Focul a afectat acoperișul unui corp de clădire al școlii pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, precum și cele trei case-muzeu pe circa 300 de metri pătrați.
Articolul Institutul Național al Patrimoniului va desemna un restaurator pentru „Casa Lupuț”, după incendiu apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministerul Culturii, prin Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj și Institutul Național al Patrimoniului iau măsuri urgente pentru evaluarea și protejarea patrimoniului afectat de incendiul de proporții de la Casa Muzeu din Cizer, județul Sălaj.
Articolul Institutul Național al Patrimoniului va desemna un restaurator pentru „Casa Lupuț”, după incendiu apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax