
stirile imobiliare
Poliţia Română aduce în ţară un bărbat, de 37 de ani, din Suceava, urmărit din categoria Most Wanted.
„Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, tentativă la omor calificat şi trafic de persoane, fiind condamnat la 12 ani şi 8 luni de închisoare. Bărbatul urmează a fi adus din Norvegia şi încarcerat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea”, arată Poliţia Română, joi seara.
Este vorba despre Alexandru Huţuleac, interlopul care era dat în urmărire generală, după ce Curtea de Apel Suceava l-a condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor sub formă de ultraj, dar şi pentru trafic de persoane.
„În 17 iunie 2025, în urma activităţilor operative comune realizate de către Poliţia Română, prin Direcţia de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R. şi Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri – I.P.J. Suceava, şi autorităţile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare şi în baza suportului informativ oferit, a fost depistat şi arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat, de 37 de ani. Acesta era urmărit naţional şi internaţional, având emis, de către Tribunalul Botoşani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj şi trafic de persoane. La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziţii la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală şi a braţului stâng, un poliţist din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, punându-i viaţa în pericol şi determinându-i o infirmitate şi pierderea capacităţii de muncă, precum şi încadrarea în gradul II de invaliditate. De asemenea, în 2017, acesta a constrâns o persoană, pentru a vinde pliculeţe cu substanţe interzise, aceasta fiind sechestrată şi aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iaşi. Ulterior, având în vedere modificările legislative şi faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, poliţiştii au întocmit un nou dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evadare, urmând a fi soluţionat procedural prin unitatea de parchet competentă”, mai arată Poliţia Română.
Pentru exploatarea informaţiilor obţinute în activitatea de căutare, urmărire şi arestare a bărbatului, poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au declanşat o operaţiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităţilor de urmăriri din Germania, Franţa şi Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliţiei Districtului Oslo-Regatul Norvegiei.
În decembrie 2017, Alexandru Huţuleac l-a atacat cu o sabie pe poliţistul Ciprian Sfichi, care a intrat în casa interlopului în timpul unei percheziţii făcute de DIICOT.
Lovit cu sabia în cap, Ciprian Sfichi a avut nevoie de peste 100 de zile de îngrijire medicală pentru rana severă. A rămas, apoi, cu sechele pe viaţă din cauza rănilor suferite.
Articolul Interlopul din Suceava, care a lovit cu sabia în cap un poliţist, a găsit în Norvegia apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Alexandru Huţuleac, interlopul din Suceava, care a atacat un poliţist cu sabia, apoi a fugit din ţară înainte de condamnare, a fost găsit în Norvegia şi va fi adus, vineri, în ţară.
Articolul Interlopul din Suceava, care a lovit cu sabia în cap un poliţist, a găsit în Norvegia apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax