
stirile imobiliare
Un sondaj privind încălcările integrității academice a constatat înregistrarea a aproape 7.000 de cazuri dovedite de înșelăciune prin utilizarea instrumentelor AI în 2023-2024, echivalentul a 5,1 la fiecare 1.000 de studenți. Această cifră a crescut de la 1,6 cazuri la 1.000 în 2022-2023, scrie The Guardian.
Pe măsură de instrumentele de inteligență artificială devin mai performante, este de așteptat ca în acest an să se înregistreze aproximativ 7,5 cazuri dovedite la 1.000 de studenți. Totuși, cazurile înregistrate reprezintă doar vârful icebergului, potrivit experților.
Domeniul educației va trebui să se adapteze noilor tendințe AI
Dr. Peter Scarfe, profesor asociat de psihologie la Universitatea din Reading, a declarat pentru The Guardian că domeniul educației trebuie să adapteze noilor tendințe AI, care reprezintă o problemă fundamental diferită.
„Mi-aș imagina că cei prinși reprezintă vârful icebergului. Detectarea AI este foarte diferită de plagiat, unde poți confirma textul copiat. Prin urmare, într-o situație în care suspectați utilizarea inteligenței artificiale, este aproape imposibil de dovedit”, a spus profesorul.
Înaintea apariției instrumentelor de inteligență artificială, plagiatul reprezenta aproape două treimi din toate abaterile academice. Odată cu evaluările în regim online din perioada pandemiei, dar și a avansului AI, natura copiatului s-a schimbat. Anterior, cazurile confirmate de plagiat tradițional se situau la 19 la 1.000 de studenți. În perioada 2023-2024, aceste cazuri confirmate au scăzut la 15,2 și se așteaptă să scadă din nou la aproximativ 8,5 la 1.000 în 2025, conform primelor cifre din acest an universitar.
Articolul Investigație The Guardian: Mii de studenți Marea Britanie folosesc în mod abuziv inteligența artificială apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Mii de studenți din cadrul universităților din Marea Britanie au fost prinși folosind în mod abuziv instrumente de inteligență artificială în ultimii ani, arată o investigație realizată de The Guardian.
Articolul Investigație The Guardian: Mii de studenți Marea Britanie folosesc în mod abuziv inteligența artificială apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax