
stirile imobiliare
Discuția de luni este prima după cea de joi, 12 iunie, atunci când ședința a fost una tensionată și s-a terminat fără niciun consens.
Surse politice au precizat că dezbaterea de joi s-a blocat în momentul în care discuția a ajuns la subiectul rocadei în ceea ce privește funcția de premier, notează gandul.ro.
La ședința de luni ar fi trebuit să meargă și grupul tehnic care s-a ocupat de elaborarea măsurilor fiscale, însă acesta nu va mai participa, spun surse politice. Mai mult, Cristian Ghinea (USR) a declarat luni în Parlament că „grupul de lucru și-a încheiat menirea”, aceea de „a trece în revistă măsurile”.
Discuția de luni de la Palatul Cotroceni vine și în contextul în care Nicușor Dan este așteptat să desemneze cât mai repede un prim-ministru care să formeze noul Guvern. În acest moment, deși Ilie Bolojan este precizat ca o primă opțiune, președintele a declarat în repetate rânduri că toate „scenariile sunt pe masă”, inclusiv cel al unui premier tehnocrat, dar și cel al rocadei.
Articolul Liderii PSD, PNL, USR și UDMR convocați din nou la discuții de președintele Nicușor Dan apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Nicușor Dan i-a chemat pe liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru noi discuții în ceea ce privește formarea noului Guvern. Întâlnirea va avea loc la ora 14.00, la Palatul Cotroceni.
Articolul Liderii PSD, PNL, USR și UDMR convocați din nou la discuții de președintele Nicușor Dan apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax