
stirile imobiliare
„Archetyp Market”, cea mai longevivă piață de trafic de droguri de pe dark web la nivel european, a fost destructurată de autorități în urma unei operațiuni de amploare la care au participat șase țări, cu sprijinul Europol și Eurojust.
Între 11 și 13 iunie, o serie de acțiuni coordonate au avut loc în Germania, Țările de Jos, România, Spania și Suedia, vizând administratorul platformei, moderatorii, principalii furnizori și infrastructura tehnică. Aproximativ 300 de ofițeri au fost desfășurați pentru a desfășura acțiuni de aplicare a legii și pentru a securiza probele esențiale.
Archetyp Market a funcționat ca o piață a drogurilor timp de peste cinci ani, acumulând peste 600.000 de utilizatori din întreaga lume, cu un volum total al tranzacțiilor de cel puțin 250 de milioane de euro.
Cu peste 17.000 de anunțuri, aceasta este una dintre puținele piețe darknet care au permis vânzarea de fentanil și de alte opioide sintetice foarte puternice, contribuind la amenințarea tot mai mare reprezentată de aceste substanțe în Europa și nu numai, informează Europol într-un comunicat.
Ca urmare a acțiunii, infrastructura platformei din Țările de Jos a fost scoasă din funcțiune, iar administratorul acesteia – un cetățean german în vârstă de 30 de ani – a fost arestat în Barcelona, Spania. În paralel, au fost luate măsuri în Germania și Suedia împotriva unui moderator și a șase dintre cei mai importanți vânzători de pe piață, iar active în valoare de 7,8 milioane de euro au fost confiscate.
„Nu există refugiu sigur pentru cei care profită de pe urma răului”, transmite Europol
Potrivit sursei citate, operațiunea condusă de autoritățile germane marchează sfârșitul unui serviciu infracțional care permitea comerțul anonim cu cantități mari de droguri ilicite, inclusiv cocaină, MDMA, amfetamine și opioide sintetice.
Rezistența, amploarea și reputația platformei în cadrul comunității criminale o plasează alături de piețele darknet acum dispărute precum Dream Market și Silk Road, ambele cunoscute pentru rolul lor în facilitarea traficului online de droguri.
„Prin această arestare, organele de aplicare a legii au eliminat una dintre cele mai vechi piețe de droguri de pe internetul întunecat, tăind o linie majoră de aprovizionare cu unele dintre cele mai periculoase substanțe din lume. Prin dezmembrarea infrastructurii și arestarea actorilor-cheie, transmitem un mesaj clar: nu există refugiu sigur pentru cei care profită de pe urma răului”, declară directorul executiv adjunct al operațiunilor Europol, Jean-Philippe Lecouffe.
Desființarea are loc după ani de muncă intensă de investigație pentru a cartografia arhitectura tehnică a platformei și a identifica persoanele din spatele acesteia. La operațiune a participat și Poliția Română.
Articolul Lovitură majoră la nivel european: rețeaua „Archetyp Market”, activă de peste cinci ani, a fost închisă apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
A fost o operațiune de anvergură, desfășurată de Europol, în colaborare cu șase țări
Articolul Lovitură majoră la nivel european: rețeaua „Archetyp Market”, activă de peste cinci ani, a fost închisă apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax