
stirile imobiliare
Inter Miami a evoluat fără Lionel Messi, accidentat la piciorul drept și indisponibil pe termen nedeterminat. Starul argentinian a urmărit meciul dintr-o lojă de la Chase Stadium.
Pumas a deschis scorul în minutul 34 prin Jorge Ruvalcaba, însă Inter Miami a egalat înainte de pauză, în minutul 45, prin Rodrigo De Paul, care a înscris primul său gol pentru club după o pasă de la Suárez. De Paul, mijlocașul argentinian venit să joace alături de prietenul său Messi, debutase în competiție în urmă cu o săptămână contra lui Atlas și oferise două pase de gol în victoria cu Necaxa.
Suárez a adus-o în avantaj pe Inter Miami în minutul 59, transformând un penalty dictat după un henț comis de fundașul lui Pumas, José Caicedo. A fost primul gol al uruguayanului din 23 iunie, când marcase în meciul din Cupa Mondială a Cluburilor contra lui Palmeiras.
În minutul 69, Suárez a oferit a doua pasă decisivă a serii, pentru golul lui Tadeo Allende, stabilind scorul final.
Cu opt puncte, Inter Miami este prima echipă din MLS calificată în optimile Leagues Cup, competiție care reunește 36 de echipe din liga nord-americană și cea mexicană de fotbal.
Articolul Luis Suárez, decisiv în victoria lui Inter Miami cu 3-1 împotriva lui Pumas în Leagues Cup apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Luis Suárez a marcat un gol și a oferit două pase decisive, conducând pe Inter Miami spre o victorie cu 3-1 în fața echipei mexicane Pumas, joi, în Leagues Cup. Rezultatul asigură calificarea echipei din MLS în fazele eliminatorii ale competiției.
Articolul Luis Suárez, decisiv în victoria lui Inter Miami cu 3-1 împotriva lui Pumas în Leagues Cup apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax