
stirile imobiliare
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse și implicaţii pentru România, forțele și mijloacele armate ale României ce pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2026, o informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca amenințare și risc la adresa securității naționale, una privind situația creată ca urmare a inundării Salinei Praid. Implicații pentru comunitate și mediul înconjurător, dar și activitatea desfăşurată de către Directoratul Național de Securitate Cibernetică în anul 2024 şi principalele obiective pentru anul 2025.
„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, se arată în finalul comunicatului.
Articolul Luni are loc prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Prima ședință a CSAT din mandatul președintelui Nicușor Dan are loc luni, de la ora 12:00. Pe ordinea de zi se află situația din Ucraina, o informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca amenințare și risc la adresa securității naționale, precum și situația de la Salina Praid.
Articolul Luni are loc prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax