
stirile imobiliare
Potrivit unui comunicat al ministerului, pe parcursul activității sale, începută în mai 2023, EUPM a devenit un partener de încredere pentru autoritățile Republicii Moldova în domeniul consolidării capacităților de gestionare a diferitor crize și contracarării amenințărilor hibride, inclusiv a celor ce țin de securitatea cibernetică și combaterea dezinformării.
„Mulțumim Uniunii Europene și EUPM pentru susținea acordată Republicii Moldova în perioada 2023 – 2025. Printre exemplele concrete de cooperare se numără contribuția la formularea conceptului Centrului Național de Management al Crizelor, asistența tehnică destinată Agenției pentru Securitate Cibernetică, precum și dotarea mai multor autorități naționale cu echipament necesar pentru realizarea mai eficientă a atribuțiilor funcționale, cu accent pe reziliența instituțională în fața provocărilor contemporane și amenințărilor hibride conform principiilor bunei guvernări democratice”, transmite MAE de la Chișinău.
Ministerul își exprimă încrederea că rezultatele obținute la această etapă vor reprezenta o bază solidă pentru continuarea cooperării în perioada 2025 – 2027, astfel contribuind la sporirea rezilienței Republicii Moldova în fața provocărilor existente și a celor viitoare.
Articolul Mandatul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, prelungit cu doi ani apare prima dată în Mediafax.
Mediafax
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a salutat miercuri decizia Consiliului Uniunii Europene de prelungire cu doi ani a mandatului Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM).
Articolul Mandatul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova, prelungit cu doi ani apare prima dată în Mediafax.Read MoreMediafax